Un sfredel mare se aude rozând țesăturile uscate ale blănii bătrâne de
stejar… Zibal are nevoie să se rezeme: el se sprijinește în palma stângă
pe poartă și cu dreapta își acopere ochii.
Atunci, printr’un caprițiu neexplicabil al intimelor jocuri, se produse
în urechea omului din năuntru foarte tare și lămurit:
«Leiba! sosește dilijența!»
Erà neîndoios glasul Surei… O caldă rază de speranță… un moment de
fericire… este iar un vis!… Dar Leiba își trage repede mâna stângă:
vârful instrumentului, pătrunzând de partea asta, l-a înțepat în palmă.