… Sura lipsește cu copilul de mult d’acasă.
Leiba iese în ușa dughenii să se uite în calea ei.
Pe ulița mare e o circulație vie, o neîntreruptă fâșiitură de roate pe
răzoare, acompaniată de ciocăniturile ritmate ale trapătului de potcoave
pe luciul asfaltului.
Deodată însă circulația se oprește, și dinspre Copou se văd venind o
grămadă de oameni, gesticulând și strigând foarte mișcați. Mulțimea pare
că escortează pe cineva: militari, o streajă și fel de fel de public. La
toate ferestrele caselor, la toate ușile dughenelor se înghesuesc
privitorii curioși.
– Aha! gândește Leiba, o pus iar mâna pe un talhar!
Cortejul se apropie. Sura se deslipește din mulțime și urcă lângă Leiba
pe treptele crâșmii.
– Ce e, Sură? întreabă el.
– E un nebun scăpat dela Golia.
– Să închidem dugheana, să nu dee peste noi…
– E legat acuma bine; dar adineaori scăpase. S’a bătut cu toți soldații…
Pe un jidan, pe care un _goi_ răutăcios din mulțime l-a îmbrâncit peste
nebun, nebunul l-a mușcat de obraz.
Leiba de pe trepte vede bine; cu o treaptă mai jos, privește Sura cu
copilul în brațe.
Este în adevăr un nebun furios, pe care ’l țin câte doi oameni de
fiecare parte; pumnii-i sunt strâns legați unul peste altul cu o cureà
tare. E un om cu o cheresteà uriașe: un cap ca de taur, părul negru des,
barba și mustățile aspre și împâslite. Prin cămașa-i, sfâșiată de luptă,
se vede pieptul lat, acoperit ca și capul de un stuf de păr. E cu
picioarele goale; gura i-e plină de sânge, și stupește mereu firele pe
care le-a smuls cu dinții din barba jidanului.
Toată lumea s’a oprit… De ce?
Jandarmii desleagă mâinile nebunului. Mulțimea se dă într’o parte făcând
un loc larg împrejurul lui. Nebunul dă un ocol cu ochii și’și oprește
privirile, care ard, spre ușa lui Zibal; scrâșnește din dinți, se repede
țintă pe cele trei trepte, și într’o clipă, apucând în palma dreaptă
capul copilului, în cea stînga pe al Surei, le izbește pe unul de altul
cu atâta putere că le confundă ca pe niște ouă moi…
Un sgomot s’auzì, o trosnitură care cu nimic nu se poate comparà, la
întâlnirea celor două titve smăcinate una de alta.
Leiba, cu inima înodată, ca un om ce cade dintr’o nemăsurată înălțime,
dete să țipe:
– O lume întreagă mă lasă cu dinadinsul pradă unui nebun!
Dar glasul mut nu se supuse voinții.
– Scoală, jidane! strigă cineva trosnind tare cu o nuià pe masă.
– Proastă glumă! zise Sura din pragul crâșmii; să sparii așà omul din
somn, țărănoiu mojic!
Leiba sărì drept în picioare.
– Te-ai spăriet, jidane? întrebă râzând glumețul. Dormi la nămiez, ai?…
Scoală, că-ți vin mușterii… sosește harabaoà poștii.
Și, după prostul său obiceiu, care irità rău pe jidan, voì să apuce pe
Zibal în brațe să-l gâdile.
– Lasă-mă ’n pace! strigă hangiul smucindu-se și îmbrâncindu-l cu toată
puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă ’n pace!
Diligența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de întârziere. Sunt
doi călători, cari se așează împreună cu conductorul, poftit de ei, la
aceeaș masă.
Din convorbirea călătorilor se lămureà bine împrejurarea. La tactul de
mai sus al poștii, se întâmplase peste noapte o călcare cu omor în hanul
unui jidov. Hangiul omorît țineà și schimbul cailor. Tâlharii îl
furaseră, și până să se găsească alții în sat, călătorii curioși
putuseră cercetà în voie teatrul crimei.
Cinci victime. Dar amănuntele! Dacă nu s’ar fi găsit casa prădată, s’ar
fi crezut că a fost o cruntă răsbunare, sau fapta nebuniei religioase.
In anecdotele despre sectarii iluminați, se povestesc câteodată
executări de așà absurdă sălbăticie.
Leiba tremurà scuturat de un puternic acces de friguri și ascultà
aiurit.
Apoi urmă ceva, care trebuià neapărat să umple de respect pe conductor.
Tinerii pasageri erau doi studenți, unul în filozofie, altul în
medicină: mergeau să petreacă sărbătorile în orășelul lor natal. Intre
ei se încinse o înaltă desbatere academică despre crimă și cauzele ei,
și dacă trebuie să fim drepți, medicinistul erà mai bine preparat decât
filozoful.
Atavismul… Alcoolismul cu urmările-i patologice… Vițiul de concepție…
Deformarea… Paludismul… Apoi nevroza! – Atâtea și atâtea cuceriri ale
științei moderne… Dar cazul de reversie!