In câțiva pași am ajuns la poartă. La odaia cocoanii Marghioalii lumină,
și umbre mișcă pe perdeà… A avut parte cine știe ce alt drumeț mai
înțelept de patul cel curat! Eu oiu fi rămas să capăt vreo laviță lângă
cuptor. Dar noroc! cum am ciocănit, m’a și auzit. Jupâneasa bătrână a
alergat să’mi deschiză… Când să intru, mă ’mpiedic pe prag de ceva moale
– iedul… tot ala! erà iedul gazdii mele! A intrat și el în odaie și a
mers să se culce cuminte sub pat.
Ce să spuiu? Știà femeia că mă ’ntorc?… ori se sculase de dimineață?…
Patul erà nedesfăcut.
– Cocoană Marghioalo! atât am putut să zic, și vrând să mulțumesc lui
Dumnezeu că m’a scăpat cu vieață, am dat să ridic dreapta spre frunte.
Cocoana mi-a apucat repede mâna și, dându-mi-o în jos, m’a luat cu toată
puterea în brațe.