In aceasta sectiune ne preocupam numai de schizofrenia ne-patologica de tip XS1 A
si B. In plus, ne referim numai la persoane considerate normale, integrate in
societate si care nu ajung sa aiba probleme cu justitia (sau sa aiba probleme
minore).
Din teoria generala se stie ca schizofrenia este un parametru care variaza de la o
persoana la alta. De asemenea, parametrul "schizofrenie" are valori variabile in
timp, chiar de la un minut la altul, la aceasi persoana. Tot din teoria generala
se stie ca, pe scurt, schizofrenia inseamna gindirea cu bataie scurta.
Intr-o structura schizofrenica, problemele care ajung sa se manifeste sunt
corectate pe masura ce sunt detectate (intr-o masura mai mica sau mai mare).
Aceasta metoda schizofrenica de a rezolva problemele care ajung sa se manifeste,
se afla in opozitie cu metoda normala (ne-schizofrenica) si care inseamna sa
prezici posibilitatea aparitiei unei probleme si sa rezolvi situatia inainte ca
problema sa se manifeste efectiv.
Atunci cind analizam un popor, poporul are de asemenea un nivel de schizofrenie
care se poate masura. In aceasta E.T.A. se va analiza mica si marea schizofrenie
la nivelul popoarelor.
Prin "mica schizofrenie" se inteleg acele manifestari care se pot observa in mod
direct, inclusiv pe strada, si care, in general, sunt corectabile intr-un timp
rezonabil, prin educatie. Marea schizofrenie inseamna acea schizofrenie care
afecteaza global structura de gindire si actiune a intregii populatii si care
este extrem de greu de corectat.
Vom vedea un numar de exemple de "mica schizofrenie" asa cum cei ne-schizofrenici
le pot observa.
1. Aruncarea gunoaielor pe strada. A arunca gunoaie pe strada, ca fenomen social,
este o manifestare de schizofrenie. Cei care fac asta n-au cum sa-si dea seama ca
asta ar putea fi o problema si cu atit mai mult, nu-si dau seama de urmarile cu
bataie lunga a acestei practici. Ne-schizofrenicii observa acest lucru dar singura
reactie posibila este enervarea. Daca schizofrenicii si-ar da seama de urmarile cu
bataie lunga a acestei practici, s-ar corecta singuri. Pot fi corectati, in
general, numai prin actiunea corelata a multor alti oameni. Nu pot fi corectati
prin mesaje de tip "nu aruncati..." . Aceste mesaje au sens pe modele simbolice
iar motivatia aruncarii gunoaielor pe strada este data de modele imagine cu bataie
scurta.
2. Gropile de pe strada. Acestea sunt un efect al marii schizofrenii a
administratiei dar, lipsa de reactie eficienta la aparitia gropilor este o reactie
schizofrenica a populatiei. Tendinta este de a rezolva problema cu modele cu
bataie scurta (ocolirea gropilor, de exemplu).
Observatie: in tarile normale, dupa constructia sau repararea unei strazi, exista
masini dotate cu aparatura adecvata care verifica strada. Datele se folosesc
pentru a construi un model simbolic asociat strazii in discutie. Apoi, prin
simularea pe model a traficului si a conditiilor de mediu, se poate "vedea" strada
dupa 1 luna, 1 an, etc. In acest fel, posibilele probleme sunt anticipate cu mult
timp inainte ca ele sa se manifeste efectiv.
Aici mai este de observat un lucru. Intr-o societate de tip schizofrenic, orice om
normal este fortat sa se comporte in acord cu acea societate. Daca exista' o
groapa pe sosea si daca tendinta generala este ca nimeni nu reactioneaza pentru ca
reactioneaza degeaba, atunci evident ca toti vor avea reactii schizofrenice chiar
daca, unii, isi dau seama de asta.
In legatura cu aceasta problema, exista si problema oamenilor gospodari.
Gospodarii sunt cei care, prin efort personal, incearca sa combata efectele
schizofreniei administratiei. Aparitia gospodarilor, de toate categoriile, este un
simptom ingrijorator al starii unei societati. Asa cum am aratat, intr-o societate
normala problemele sunt rezolvate inainte ca ele sa se manifeste efectiv si astfel
gospodarii nu-si mai au locul. Romanii care se duc in Europa de vest sunt socati
de usurinta cu care se rezolva acolo toate problemele fara a intelege, de obicei,
din ce cauza se intimpla asta.
3. Mini-vandalismele. Acestea sunt distrugeri marunte pe strada (zgirierea
peretilor si a masinilor, spargerea geamurilor la refugiile din statiile de
autobuz, pictarea cu spray-uri a tot ce poate fi pictat, etc. etc.). La prima
vedere acestea sunt produse de stresurile urbane de orice fel. Totusi, ele sunt in
mod clar si manifestari de schizofrenie deoarece principala problema este "ce vor
ei sa obtina?". Ei nu au cum sa vada problemele care or sa apara in urma actiunii
lor. Asa cum am mai spus, aceste manifestari fiind generate de modele imagine,
textele de orice fel nu au efect deoarece acestea sunt produse de modelele
simbolice.
Marea schizofrenie este generata de efectul sumat al tuturor actiunilor si non-
actiunilor unui popor. Acest efect da caracterul unei societati sau al unui popor.
Aceste efecte se regasesc in caracterul legilor si in modul de actiune si
manifestare a oficialitatilor.
Vom da un numar de exemple de mare schizofrenie.
1. Confuzia ne-intentionata sau intretinuta.
Un exemplu este intelegerea sistemului democratic. Exista extrem de putini oameni
in tara noastra, inclusiv dintre oficialitati, care stiu ce este un sistem
democratic de tip occidental.
De exemplu, la nivelele cele mai inalte se propaga aberatia ca puterea
judecatoreasca este una dintre puterile fundamentale ale unui stat democratic
(asta apare atit in vechea cit si in noua Constitutie). Am auzit aceasta afirmatie
si din partea unor judecatori si din partea altor oficialitati, la televiziune sau
in presa scrisa.
Poate multi vor fi socati de afirmatia ca puterea judecatoreasca nu este o putere
fundamentala a statului democratic. Din cauza asta o sa facem o mica lectie. Sa
presupunem ca un partid cistiga cinstit in alegeri, 70% din voturi. El ar putea sa
voteze in parlament o lege prin care un partid de opozitie sa fie declarat in
afara legii, printr-o procedura absolut democratica. Puterea judecatoreasca ar
trebui sa aplice aceasta lege, care ar insemna sinuciderea democratiei prin metode
democratice.
Pentru a impiedica distrugerea democratiei prin metode democratice este nevoie de
o noua putere in stat, care sa poata anula o lege ne-democratica chiar daca este
votata de parlament. Aceasta este de fapt prima putere in stat si se numeste
"Curtea Constitutionala". Ea judeca si interpreteaza un cod de principii care se
numeste de obicei "Constitutie".
Democratia este deci centrata in jurul unei Constitutii si in jurul unei Curti
Constitutionale. Curtea Constitutionala este prima putere in stat si are ca unic
scop asigurarea stabilitatii sistemului democratic in conditiile in care atit
puterea legislativa cit si puterea executiva au tendinte de subminare sau chiar de
distrugere a democratiei cu mijloace democratice.
Asa cum am spus, puterea judecatoreasca, desi invoca si percepte constitutionale,
este obligata sa judece in baza legilor existente. Daca un judecator considera ca
o lege este ne-constitutionala atunci procesul se suspenda pina va exista un
verdict al Curtii Constitutionale. Deci, puterea judecatoreasca este doar o parte
a administratiei (in definitiv si inginerii actioneaza in baza legilor ingineresti
etc.).
In sistemul legislativ romanesc actual, o lege respinsa ca fiind neconstitutionala
de catre Curtea Constitutionala, se va intoarce in Parlament. Daca in Parlament va
fi re-votata cu cel putin doua treimi din voturi, veto-ul Curtii Constitutionale
este anulat. In acest fel, Democratia Romana are dreptul legal de a se sinucide.
Aceasta este o manifestare a marii schizofrenii.
2. Alt mod de manifestare a marii schizofrenii este ne-explicarea, chiar in mod
didactic, a noilor legi si practici sociale si legislative. Apar mereu legi noi si
probleme noi asociate dinamicii societatii. Guvernul ar trebui sa se preocupe
permanent de educarea populatiei pentru a intelege lumea in schimbare. In tarile
avansate din vestul Europei, aceste explicatii cu caracter didactic (care de multe
ori nici nu sunt percepute ca avind caracter didactic) sunt o practica curenta, in
toate planurile. In prezent, prin imitatie, si in tara noastra apar mesaje
educative din partea guvernului dar impactul lor este mult prea slab din cauza ca
mesajele sunt o imitatie dupa solutiile generate de un alt mediu cultural decit
cel de la noi.
Exemplu: multe filme artistice americane arata cum functioneaza justitia acolo.
Caracterul didactic este clar desi nu este explicit. Aceste filme ajuta populatia
de acolo sa-si cunoasca drepturile. Pot sa spun cu mina pe inima ca stiu exact
functionarea sistemului juridic american in timp ce despre sistemul juridic
romanesc nu stiu prea multe lucruri. Cred ca aceasta afirmatie se potriveste
pentru a fractie importanta a populatiei active a Romaniei.
Aceasta sarcina, de educare a populatiei, ar trebui sa fie principala preocupare a
mass-mediei publice.
3. Schimbarile in toate planurile
Exista legi si norme care apar in urma votului din Parlament. Totusi, societatea
nu poate face schimbari prea rapide. Este clar ca in multe situatii ar trebui sa
fie prevazute explicit perioade tranzitorii rezonabile acompaniate de campanii de
educatie si informare a populatiei. Aceasta se intimpla foarte rar.
Exista si legi care nu sunt adecvate unei situatii date. Asta inseamna ca, pentru
a respecta legea, trebuie sa existe anumite conditii. Unele se indeplinesc cu bani
multi, altele prin scolarizari sau prin lungi perioade de tranzitie. Unele legi,
care aparent sunt bune, nu pot fi si efectiv aplicate din diverse motive
obiective.
Ce se intimpla efectiv intr-o structura schizofrenica este ca legile se aplica asa
cum se pot aplica (daca se aplica) iar nerespectarea legilor nu se pedepseste de
foarte multe ori. Asta scade increderea populatiei in statul de drept, si este
efectul direct al marii schizofrenii.
4. Marea schizofrenie se manifesta in mod dezastruos in caracterul legilor. Din
principiu, o lege trebuie sa fie un model cu bataie lunga. Acest model, asimilat
modelelor de tip ZAM (vezi teoria generala) trebuie sa aiba ca scop modificarea
realitatii externe pentru a indeplini anumite obiective explicite.
Este clar de aici ca, inainte de a fi scrisa, o lege trebuie sa-si defineasca
explicit obiectivele. Apoi, aceasta lege trebuie sa fie conectabila in mod logic
la structura de legi deja existente (analogia cu structura de modele ale
creierului este totala). In plus, noul ansamblu ar trebui verificat, prin simulare
pe model, ca poate functiona, astfel ca noua lege sa-si atinga obiectivele fara sa
scada prea mult eficienta celorlalte legi si evident, fara contradictii logice si
ambiguitati.
Oricum, structura logica a unui ansamblu de legi este neinchipuit de complexa si
ar trebui ca forte mari sa fie antrenate in aceasta activitate. Politicienii de
azi, care in general nu au calitati deosebite in domeniul modelelor simbolice si
structurilor logice complexe, nu sunt capabili sa faca astfel de operatii. Ei sunt
insa cei care trebuie sa proiecteze o lege la nivelul obiectivelor si, partial, al
metodelor cu care se pot atinge acele obiective urmind sa fie puternic sustinuti
de specialisti in modele simbolice.
Toate acestea trebuie declarate si indeplinite inca inainte ca legea sa fie
conceputa in detaliu. In baza acestor conditii (acest model cu bataie lunga)
urmeaza sa fie implementate/explicitate textele si articolele de lege.
Dupa ce o lege este data, urmind metoda folosita de creier, trebuie mereu
comparata realitatea externa cu predictia. Aceste rezultate ar trebui de asemenea
explicitate sub forma de informatii cu caracter public, pentru a se vedea daca
legea are sau nu efectul scontat.
Intr-o structura de tip schizofrenic, legea este facuta pentru a rezolva un grup
de probleme care deja se manifesta. In urma actiunii legii vor fi rezolvate unele
probleme dar or sa apara altele. Atunci se va da o noua lege pentru corectarea
legii si astfel aceasta spirala devine fara sfirsit. Asta este o manifestare clara
a marii schizofrenii (in unele tari din Europa de Vest exista legi neschimbate de
sute de ani).
Asa cum am spus, intr-o structura normala, posibilele problemele sunt detectate
inainte ca ele sa ajunga se manifeste si asta se realizeaza cu legi care
indeplinesc cerintele enuntate la inceput pentru modelele cu bataie lunga. Rezulta
de aici ca nivelul marii schizofrenii poate fi masurat dupa numarul de probleme
care nu au fost anticipate desi ar fi putut fi.
5. Secretomania, manifestare a marii schizofrenii
Schizofrenia unui popor se poate detecta si prin tendinta de a secretiza tot.
Explicatia: atunci cind nu exista secrete, oricine isi poate da seama, din
exterior, daca cineva munceste bine sau nu. Incapacitatea de a desfasura o
activitate complexa eficienta este ascunsa prin secretomanie.
Lucrurile merg si mai departe. Atunci cind intr-o structura unii muncesc bine si
eficient iar altii nu, cei care nu muncesc bine si eficient vor avea tendinta de a
secretiza totul, mai ales succesele altora. Cind cei care nu muncesc bine si
eficient mai au si pozitie inalta in structura, se obtine o structura total
secretizata. Incapabilii vor avea ca obiectiv principal secretizarea, pentru a-si
apara propriile pozitii.
Concluzie: schizofrenicii nu pot din principiu sa lucreze bine si eficient.
Reactia lor devine una paranoica: trebuie secretizat totul de dusmani inchipuiti.
Nivelul de secretizare poate da, de asemenea, nivelul de schizofrenie XS1 (A sau
B) al unui popor. Cu cit secretomania este mai mare cu atit nivelul de
schizofrenie XS1 este mai mare.
Exemplu: incercati sa intrati pe WEB-ul Ministerului Mediului si sa aflati
evolutia compozitiei apei de baut din orasul Dv. in ultimii ani. Atunci cind
orice fel de informatii de interes public (poluare, criminalitate, date economice
despre fiecare unitate economica din tara etc. etc.) vor fi disponibile si
actualizate permanent, atunci tara va deveni o tara normala.
Trebuie sa fim realisti. O populatie atinsa de XS1 va avea suprareactii la unele
date publice. De exemplu, intr-un oras apa de baut ar putea sa aiba probleme.
Corectarea problemei presupune sume de bani imposibil de gasit. Daca elita se
preocupa de aceasta problema, populatia ar putea sa nu fie informata complet.
Totusi, asta poate fi acceptat mai degraba ca o exceptie justificata de perioada
mai lunga de tranzitie necesara educarii populatiei.
Elita ar trebui sa se preocupe pentru ca populatia sa fie in stare sa inteleaga
corect problemele reale si sa contribuie astfel in mod constient la perfectionarea
societatii (combaterea sindromului "sa ni se dea... sa ni se faca...). Asta se
intimpla de foarte multi ani in societatea occidentala.
O populatie educata si cu constiinta apartenentei la o comunitate, trebuie sa fie
mereu informata despre toate problemele asociate societatii. Datele trebuie sa fie
mereu actualizate. Aceste date trebuie sa arate si dinamica schimbarilor in timp
pentru a vedea daca avem sau nu evolutie. In plus, trebuie sa avem si date
comparative. Cind aceste date vor exista, vom sti, si in acest plan, unde suntem,
catre ce mergem, cind vom ajunge acolo, daca suntem sau nu in grafic etc. S-ar
forma, astfel, constiinta de nivel 2 si chiar 3 care este absolut esentiala unui
popor care vrea sa intre in lumea civilizata.
De multe ori, in societatile primitive se ceeaza un climat de blocare generala a
tuturor surselor de informatii de interes general. Efectul este o societate
linistita (metoda sistemului comunist). Pretul este reducerea nivelului de
constiinta si, in consecinta, cresterea vulnerabilitatii acelei societati in fata
realitatii externe in schimbare.
Tara noastra vrea sa intre in UE. Acest obiectiv ar trebui sa fie un obiectiv al
intregului popor. Asta inseamna' ca fiecare ar trebui sa stie care este pozitia
noastra in fiecare moment in aceasta chestiune, cine frineaza acest proces etc. In
UE putem intra numai cind, din punct de vedere economic, vom fi compatibili cu ei.
Chiar daca intrarea va fi o decizie politica a UE (acceptarea fara indeplinirea
criteriului economic), fara indeplinirea conditiilor de compatibilitate in plan
spiritual, structura nu va fi stabila cu bataie lunga cu efecte greu de anticipat.
Intr-o tara cu nivelul marii schizofrenii prea ridicat, nu exista nici o
preocupare de a sti unde suntem si cind ar urma sa ajungem acolo in baza
predictiilor unui model credibil, pentru a avea o contributie si o
responsabilitate in acest proces. Perceptia actuala a majoritatii oamenilor pare a
fi ca intrarea in UE este o problema de negocieri deci nu e treaba fiecaruia
dintre noi.
Predictia este ca vom intra in UE atunci cind nivelul marii schizofrenii va cobori
sub o anumita limita.
6. Limbajul ermetic, limbajul pretios, limbajul confuz, limbajul alambicat, etc.
Inca din liceu elevii stiu ca cei mai buni profesori sunt cei care explica in mod
simplu si clar orice problema. Incompetenta profesionala se ascunde cel mai usor
prin limbaj.
Expunerea unei probleme ar trebui sa inceapa cu modelul cu bataie lunga pe care se
bazeaza vorbitorul. Cind acest model nu exista, atunci se construiesc mai multe
modele locale. Modelele locale nu au cum sa comunice prea bine intre ele din
moment ce sunt create independent unul de altul. Prezentarea unei probleme sub
forma unor modele independente cu bataie scurta va face ca realitatea externa sa
fie perceputa pe bucati. Acest fel de prezentare este in mod clar o manifestare de
schizofrenie. Acest lucru este perceput sub forma unui limbaj confuz, alambicat,
etc.
In legatura cu aceasta problema, limbajul folosit in aceasta teorie este dat de
modelul simbolic declarat inca de la inceput. Atit timp cit dezvolti un model
simbolic, asa cum fac eu in aceasta carte, nu-ti poti permite sa folosesti nici un
cuvint care nu a fost precis definit, pe baza de logica, in baza modelului. Acest
limbaj poate fi foarte socant pentru cei neobisnuiti cu modul stiintific de
gindire. Acest posibil soc este dat de faptul ca, in fiecare moment este
solicitata logica, cu foarte putine trimiteri la imaginativ. Oamenii neobisnuiti
cu gindirea simbolica vor incerca sa translateze teoria pe mai multe modele
imagine si acest lucru nu este posibil, din principiu.
7. Imitatia
Intr-o structura schizofrenica nu exista modele suficiente cu bataie lunga.
Totusi, fara astfel de modele activitatea tinde sa devina haotica. Intr-o astfel
de situatie, o solutie este de a importa modele cu bataie lunga. Modelele de
import au fost insa create intr-o alta structura de modele. Ele au legaturile lor
cu alte modele astfel ca, prin transplantare ele nu mai au cum sa fie eficiente.
Evident ca unele modele de import vor fi in stare sa detecteze si sa rezolve unele
probleme inainte ca ele sa se manifeste dar, prin transplantare, ele, in general,
ofera solutii la probleme care ar putea sa nu apara in structura unde sunt
transplantate. In schimb, ele pot sa ignore probleme reale.
Exemplu: Viteza de circulatie in localitati a fost redusa la 50 Km/h, dupa model
european. Aparent este o masura buna doar ca exista o mica problema: in Europa de
vest s-a luat aceasta masura dupa ce drumurile nationale n-au mai trecut prin
localitati. In Romania, numarul de kilometri de autostrada este extrem de mic
astfel ca, daca efectiv s-ar respecta aceasta limita de viteza, activitatea
economica ar putea fi afectata semnificativ. Politia intelege si ea asta si
astfel, desi limita de viteza in localitati este formal 50 Km/h, viteza reala cu
care se circula prin localitatile tranzitate de drumurile nationale este mult mai
mare. Solutia normala ar fi trebuit sa fie o solutie de tranzitie in care, in
conditiile in care viteza admisa ar fi ceva mai mare, sa apara mijloace de
protectie a pietonilor (cu balustrade si trotuare) impreuna cu o campanie de
constientizare a populatiei asupra problemei, pina cind si la noi vor exista
autostrazi ca in vest.
8. Legile mas-mediei
In toata Europa exista comisii care fac etichete, asociate emisiunilor TV, cu
scopul declarat de a-i proteja pe minori. Cutare film cere sau nu acordul
parintilor si alte aberatii de acest tip.
Evident ca fiecare om, inclusiv membrii acestor comisii, au dreptul democratic de
a-si prelungi fanteziile in realitatea externa. Totusi, exista suficient de multe
date care arata ca, inca de la 5-6 ani, copiii sunt informati in legatura cu
problemele sexuale, de exemplu. Este de ajuns ca un singur copil sa aiba o revista
pornografica si o intreaga clasa va fi la curent cu problema. Un numar
semnificativ de copii isi incep activitatea sexuala in jurul virstei de 14 ani si
aceasta virsta are tendinta de a scadea. Membrii acelor comisii insa, isi
prelungesc fanteziile legate de protectia minorilor.
Sa mergem mai departe si sa acceptam ca munca acelor comisii este atit de
eficienta incit nici un copil sub 18 ani nu a vazut vreodata scene sexuale
explicite. In aceasta situatie, membrii acestor comisii ar putea fi acuzati
aproape penal. Exact in cea mai critica perioada a vietii, copiii sunt lipsiti de
orice fel de ajutor, in probleme de sex, si datorita activitatii acelor comisii.
Codul penal pedepseste lipsirea de ajutor a unei persoane aflate in dificultate
iar in probleme de sex, copiii sunt exact persoanele care au nevoie de ajutor.
Problema care ramine este ca oamenii maturi, prin escamotarea problemei in spatele
unor etichete, nu au informatii exacte asociate vietii sexuale reale a minorilor.
Apar in ziare cazuri penale in legatura cu sexul. Copii terorizati si abuzati
sexual de parinti, fetite-mame la 12 ani, etc. Zilnic unii copii sunt traumatizati
psihic dar extrem de putine cazuri ajung in mas-media. Unii copii ajung sa se
plinga, dupa multi ani de chinuri, atunci cind personalitatea lor este definitiv
deformata.
Daca ar exista emisiuni special facute pentru copii, fara perdea si fara
ocolisuri, fara profesori docti care-si prelungesc fanteziile si dau sfaturi ca sa
se auda vorbind, cu alte cuvinte, emisiuni "adevarate" dupa terminologia copiilor,
atunci aceste cazuri ar putea fi puse sub control. Teoria prevede o maturizare,
bazata pe modele simbolice, tot mai precoce a copiilor astfel ca, la un moment
dat, lumea copiilor ar putea sa se rupa de lumea "oficiala".
Copiii pot construi modele cu bataie lunga incepind cel putin cu virsta de 12 ani,
cind pot sa ajunga si pe nivelul 3 de constiinta. Este evident ca un copil care-si
intelege parintii, va fi in stare sa anticipeze comportamentul parintilor si sa
vada implicatiile cu bataie lunga a acestor comportamente, daca ar fi ajutati
corespunzator. Societatea ar trebui sa-i ajute pe copii, prin educatie
"adevarata", sa ajunga pe acest nivel si atunci un imens numar de probleme ar
putea sa fie rezolvate inainte ca ele sa ajunga sa se manifeste.
Vorbind in general, deciziile ar trebui luate numai pe baza unuia sau mai multor
modele asociate unei realitati externe. Modelele ar trebui declarate si facute
publice pentru ca fiecare sa fie in masura sa judece daca si in ce masura o
decizie este sau nu buna.
9. Fantezii frumoase
Marea schizofrenie se manifesta in viata de zi cu zi si prin prelungirea
fanteziile, in conditiile in care nu exista modele cu bataie lunga din care sa-ti
dai seama unde te afli.
Am un exemplu asociat cu viata de zi cu zi in care majoritatea absoluta a
oamenilor nu-si dau seama ce se intimpla. Este vorba de fantezia ca romanii sunt
foarte buni la matematica si la calculatoare.
Exista' un exemplu in care o echipa de studenti romani, condusi de un distins
profesor, au obtinut premiul unu la un concurs de programe de calculator in SUA.
Au rezolvat o problema asociata cu modul de viata american, asa cum l-au inteles
ei si, asa cum am spus, au cistigat premiul cel mare. Evident ca ar trebui sa fim
foarte fericiti si mindri ca suntem romani. Totusi, aici la noi in Romania, exista
probleme cu adevarat serioase pe care romanii, daca ar fi cu adevarat buni la
matematica si la calculatoare, ar incerca sa le abordeze si chiar sa propuna
citeva solutii, cel putin in teorie.
Un exemplu posibil este corelarea semafoarelor la nivelul Bucurestiului. Aceasta
problema a corelarii semafoarelor ar putea fi rezolvata daca s-ar construi un
model cu bataie lunga a circulatiei in intregul Bucuresti si daca s-ar simula
variante de rezolvare. Daca romanii ar fi in stare sa faca un astfel de model,
asta ar fi cu adevarat un semn ca suntem buni la matematica si la calculatoare.
Daca toate semafoarele din Bucuresti ar fi corelate, s-ar obtine cu adevarat un
cistig imens pentru toata lumea. Sa ne imaginam ca un grup mutidisciplinar de
studenti ar reusi sa coreleze toate semafoarele din Bucuresti, cel putin pe model
teoretic. Asta ar insemna ca, cel putin in simulare, s-ar circula multi kilometri,
prin zeci de intersectii, fara oprire, chiar in orele de virf. Te-ai simti cu
adevarat mindru ca esti roman deoarece asta s-ar obtine doar prin inteligenta...
O alta fantezie, mult mai grava prin consecintele ei cu bataie lunga este ideea ca
toate problemele se rezolva cu calculatorul (idee formal corecta) si deci ca, daca
avem calculatoristi buni, vom rezolva orice problema. Aceasta ultima idee este
profund falsa. Orice problema serioasa din zilele noastre inseamna corelarea intre
foarte multe specialitati si foarte multi integratori de sisteme. Calculatoarele
prin ele insele nu folosesc la mare lucru. Ele au nevoie de date primare deci de
un sistem de prelevare de date primare corecte si livrate la timp si mai au nevoie
de sisteme prin care deciziile date de prelucrarea acelor date sa fie puse in
executie. Asta este corect incepind cu corelarea semafoarelor dintr-un oras si
terminind cu politica externa a unei tari.
Alta clasa mare de probleme care solicita calculatoarele este proiectarea
industriala. Asta presupune corelarea intre foarte multi specialisti din foarte
multe domenii pentru a creea programe de simulare a comportamentului unui produs
industrial pentru a obtine garantii de fiabilitate, de exemplu.
Se da ca exemplu podul suspendat peste strimtoarea Bosfor. Podul se afla intr-o
zona seismica si cu vinturi puternice. Ce garantie poate oferi o firma care s-ar
angaja la o astfel de contructie, ca podul va fi sigur in orice situatie
probabila? Evident ca pentru a da astfel de garantii trebuie programe de simulare
extrem de performante care se obtin prin corelarea muncii a foarte multor
specialisti din foarte multe domenii. Calculatoristii nu se afla nici pe departe
printre cei mai importanti oameni in aceasta intreprindere.
Principala functie realizata cu ajutorul calculatorului este operarea modelului
simbolic. Pentru a construi un model simbolic nu este, in general, nevoie de
calculatoare. Chiar mai mult, cei care construiesc modele simbolice nici nu este
necesar sa fie si programatori de calculatoare. Chiar daca modelul simbolic a fost
construit, pentru a fi util el trebuie calibrat. Calibrarea este o operatie
neinchipuit de complexa si ea solicita colaborarea intre foarte multe
specialitati. Un program de simulare pe o situatie complexa nu este nici pe
departe creatia unor specialisti in programarea calculatoarelor desi ei sunt
singurii "vizibili" de oamenii care nu cunosc problemele.
Fanteziile din viata de zi cu zi a romanilor sunt rezultatul gindirii pe baza de
modele cu bataie prea scurta deci un efect al micii si marii schizofrenii.