Calculatoarele sunt cunoscute de foarte multi oameni ca fiind niste aparate cu
care poti sa te joci un joc complex, bazat pe inteligenta, poti sa scrii texte de
orice fel, poti sa faci calcule aritmetice oricit de complexe, poti sa ai evidenta
unor date, poti sa trimiti sau sa primesti informatii din surse foarte diverse,
poti sa construiesti si sa operezi modele simbolice etc.
Exista' insa o intrebare, care poate parea stupida: care este principiul de
functionare al calculatorului?
Daca nu interactionam cu calculatorul prin intermediul unui limbaj primar de
programare (limbajul de asamblare sau limbajul masina, de exemplu), cred ca ar fi
imposibil, din exterior si chiar din interior, sa aflam principiul de functionare
al unui calculator.
Functia fundamentala, realizata de orice calculator actual, este de a face
operatii logice si aritmetice cu numere binare, cu ajutorul unui dispozitiv
electronic (registru) numit "acumulator".
Daca suntem intr-un program editor de text, de exemplu, si apasam pe clapa unei
litere, pe ecran va aparea acea litera. Este greu de imaginat pentru necunoscatori
ca, la apasarea unei clape atasate unei litere, un registru-acumulator va face
sute sau mii de operatii aritmetice si logice cu numere binare, doar pentru ca pe
ecran sa apara acea litera.
Acest exemplu vrea sa ilustreze faptul ca, bazat pe analiza din exterior a ceea ce
se intimpla, ar fi imposibil de a sti macar principiul de functionare al unui
dispozitiv ridicol de simplu, cum este un calculator actual (este ridicol de
simplu in comparatie, de exemplu, cu un creier de ciine).
Metoda folosita in stiintele exacte nu este analiza datelor primare. Metoda
analizei merge pe sisteme extrem de simple, care eventual pot fi percepute si pe
modele imagine. Metoda folosita in stiintele exacte este de a construi/ghici un
model simbolic, bazat intr-o masura mai mare sau mai mica pe interactia cu
realitatea externa, si de a verifica acel model.
Apare deci ca metoda de intelegere a creierul, analizind faptele primare (metoda
analitica) este cel putin ineficienta.
O problema fundamentala a cunoasterii este ca faptele primare se pot intelege
numai daca exista deja un model care sa le integreze. Fara model, suntem fortati
sa facem unul pe loc. In acest fel, fiecare fapt din realitatea externa ar putea
sa fie inteles in baza unui model local. Corelatia intre fapte, intelese fiecare
in parte in baza unui model local, este imposibila. Din cauza asta s-a impus
metoda de a ghici un model fundamental (metoda sintetica) si de a interpreta si
reinterpreta toate faptele in baza acelui model unic. Daca modelul nu face
predictii bune, el urmeaza sa fie modificat si procesul se reia de la zero, pina
gasim un model unic in baza caruia sa fie intelese toate faptele primare. Procesul
se opreste atunci cind predictiile se adeveresc cu o rata considerata acceptabila.
In acea faza putem vorbi de "cunoastere".
In paranteza fie spus, metoda analitica se bazeaza pe modele cu bataie scurta
(deci poate fi afectata de schizofrenie si de XSPC) in timp ce metoda sintetica se
bazeaza pe modele cu bataie lunga (deci modele care permit nu numai corelarea
intre fapte dar si verificarea reciproca intre modele). Totusi, metoda sintetica
nu se poate folosi fara un mare numar de date primare obtinute prin metodele
analitice.
Necesitatea unui model unic vine in mod direct din faptul ca orice cuvint folosit
trebuie sa aiba o singura definitie. Numai un model unic poate asigura asta. Ce s-
ar intimpla daca, in limba comuna folosita in fiecare zi, fiecare ar avea alta
definitie pentru cuvintele folosite? Comunicatia ar dispare; fiecare ar intelege
numai ce spune el insusi.
Concluzia este ca orice stiinta exacta se bazeaza pe un singur model simbolic
fundamental, explicitat de la inceput. Acest model simbolic se poate baza pe fapte
primare rezultate din interactia cu realitatea externa sau pe supozitii teoretice
(vezi principiul inertiei in Mecanica lui Newton). Totusi, intrucit in realitatea
externa exista un numar extrem de mare de fapte, greu de corelat, metoda de gasire
a modelului simbolic este ghicirea unui model. Odata ce construim un model bun,
acesta va ordona in mod univoc toate faptele primare. In plus, el face predictii
care pot duce la noi descoperiri sau confirmari ale modelului.
Asa cum am aratat in teoria generala, noi reflectam sectiuni din realitatea
externa prin modele. Modelele fac predictii. Daca predictiile sunt bune, atunci o
sa mai folosim modelul si alta data deoarece este util.
Aici apare si raspunsul normal la o problema fundamentala pe care si-au pus-o
oamenii de foarte multa vreme si anume: "de ce exista' legi ale naturii?", "de ce
lumea are o ordine?", etc.
Asa cum rezulta' din MDT, noi reflectam realitatea externa prin modele simbolice.
Aceste modele simbolice trebuie sa fie logice pentru a fi stabile. Daca un model
simbolic asociat realitatii externe nu mai reflecta corect realitatea externa,
atunci vom face alt model.
De exemplu, realitatea externa se poate schimba datorita miscarii unor obiecte.
Atunci se construieste un model simbolic in care apare termenul "viteza". Acest
model simbolic va fi stabil in conditiile in care obiectele se misca cu viteza
constanta. Totusi, daca viteza nu este constanta, modelul nu va mai reflecta
corect realitatea externa. Atunci vom face un nou model simbolic unde introducem
un nou element numit "acceleratie". Acest model va fi stabil si in cazul
obiectelor care se misca cu viteza variabila. In acest fel, prin constructia de
modele adecvate, realitatea externa este reflectata de modele stabile.
Este extrem de usor sa confundam realitatea externa cu "imaginea" ei reflectata de
un model simbolic stabil. In concluzie, impresia ca lumea este o structura bazata
pe legi stabile si pe ordine este bazata in mod direct pe faptul ca noi reflectam
realitatea externa sub forma de modele simbolice logice deci stabile.
Indiferent daca teoria mea este sau nu acceptata, ea are meritul ca este un model
simbolic unic. In baza lui se pot interpreta/reinterpreta, in mod uniform, toate
datele si faptele primare, asociate functionarii oricarui creier (animal sau
uman), cu scopul de a fi corelate deci analizate logic.
E.T.A. 4: Limba de comunicatie generala (GCL, General Communication Language);
Dictionar.
GCL este primul model simbolic generat de creierul omului. La inceput GCL se gasea
doar in forma vorbita; mai tirziu a fost si scrisa.
Intrucit scopul pentru care se construiesc modelele simbolice este de a prezice
evolutia realitatii externe, GCL a fost intotdeauna asociat, direct sau indirect,
cu realitatea externa.
GCL este un model simbolic cu totul special. GCL se foloseste atit pentru
comunicatie generala cit si pentru a construi alte modele simbolice de comunicatie
de precizie mai mare.
Sa dam citeva exemple de limbaje mai evoluate, incluse in GCL. Intr-o posibila
ordine de aparitie avem: limba folosita in diplomatie, in stiintele juridice,
limbajele logico-matematice, limbaje bazate pe semne si gesturi si limbajele de
comunicatie cu calculatoarele.
Aici prin "limba" se intelege un model simbolic orientat spre comunicatie
generala. Un limbaj este un model simbolic de comunicatie care se afla deja inclus
intr-o limba de comunicatie generala declarata.
Cu GCL se construiesc si modele simbolice, asociate sau nu realitatii externe,
inclusiv stiintele exacte.
In legatura cu GCL (limba de comunicatie generala), este socant modul total
anormal de aparitie. Desigur, GCL se crede ca a aparut prin interactia spontana
intre oamenii primitivi, deci ar fi aparut "natural". Nu este total clar daca si
in ce conditii, o limba de comunicatie se poate amorsa de la zero in acest fel.
Totusi, sa acceptam ca GCL ar fi aparut "natural".
Pentru orice dispozitiv de prelucrare a informatiei, asa cum este creierul,
limbajul este construit ca o colectie de termeni fundamentali si relatii
fundamentale ai modelului. Fiecare element/relatie trebuie asociat cu o
componenta/functie a structurii de hardware. Asta spune ca structura de hardware
ar trebui cunoscuta inainte de aparitia limbajului. Daca structura de hardware
este cunoscuta, atunci este posibila aparitia unui limbaj elementar de comunicatie
cu acel dispozitiv. Aceasta este calea normala atunci cind, de exemplu, un
calculator, care nu are nici un fel de program asociat lui, urmeaza sa fie
folosit.
Totusi, asa cum se crede, GCL a aparut intr-un mod total anormal: a aparut fara sa
se cunoasca structura de hardware pe care GCL trebuie sa se bazeze. Consecinta
acestui mod anormal de aparitie a GCL este faptul ca toate cuvintele fundamentale
asociate direct cu functionarea creierului sunt fara definitie precisa.
Exemplu: realitate, adevar, constiinta, si altele. Aceste cuvinte ar trebui sa fie
asociate cu diverse facilitati de hardware, cunoscute dinainte.
Teoria aceasta, fiind o teorie fundamentala despre functiile de hardware,
genereaza astfel de definitii interne normale. Va fi data mai jos o colectie de
astfel de cuvinte cu definitiile lor interne (normale).
1. a crede: exista' un model incomplet. Modelul ar putea sa devina armonic/logic
daca s-ar introduce, in mod artificial, un alt element sau relatie. Dupa o astfel
de modificare, modelul va deveni armonic/logic.
Acest model va genera noi adevaruri. Aceste adevaruri se bazeaza pe modelul
modificat artificial. Din cauza asta, se foloseste cuvintul "cred" in fata
oricarui adevar generat de modelul modificat artificial. Totodata, modificarea pe
care se bazeaza noul model trebuie sa fie specificata.
2. a sti: exista un model bun (adica armonic si/sau logic) care este sustinut
direct sau indirect de totalitatea modelelor unui creier. Termenul "a sti" se
foloseste atunci cind intreaga structura de modele ale unui creier dat sustine un
anumit adevar, nimic mai mult.
Se accentueaza ca de aici nu rezulta' ca acel adevar s-ar confirma in interactia
cu realitatea externa. Acest cuvint inseamna doar ca intreaga structura de modele
sustine un anumit adevar si nimic mai mult.
Asa cum se vede, verbul "a sti" nu este asociat direct cu realitatea externa (asa
cum ne-ar place) ci cu propria structura de modele.
3. dupa cite stiu: exista un numar de modele care sustin un adevar dat, dar exista
modele insuficient de bune care, deci, nu pot spune prea multe despre acel
adevar.