Vom continua cu probleme de principiu asociate cu acest mod de functionare al
creierului (animal sau uman).
La activare, un model M nu are de unde sa stie cite elemente se afla in realitatea
externa. Chiar mai mult, modelele M nu au de unde sa stie care sunt elementele
acelei realitati externe. Dispozitivul de modelare va incerca sa descopere cit mai
multe dar nu exista nici o garantie si nici o referinta absoluta pentru a sti daca
am descoperit toate elementele si toate relatiile si daca am atribuit bine
elementelor descoperite, modelele YM adecvate.
Aceasta deficienta de principiu este speculata de oameni si animale prin camuflaj
si disimulare. In acelasi timp, nu exista' nici o interdictie ca sa nu descoperim
toate elementele si relatiile.
Sa vedem procesul ceva mai in detaliu. Orice model are tendinta de a fi armonic cu
el insusi deci de a fi stabil. Asta inseamna ca, dupa orice modificare, modelul
trebuie sa evolueze singur pentru ca orice simulare pe acel model sa reconfirme
toate datele acelui model (asta inseamna ca modelul este stabil).
Daca, in urma unei simulari, modelul are o dizarmonie, modelul trebuie sa se
corecteze singur, bazat sau nu pe IR, pentru a elimina acesta dizarmonie.
Asa cum am spus, un model are tendinta de a fi armonic cu el insusi. Faptul ca un
model este armonic nu inseamna, numai datorita acestui lucru, ca modelul reflecta
corect realitatea externa asociata. Un model armonic inseamna doar ca, in baza
tuturor informatiilor obtinute din realitatea externa, nu se detecteaza o
dizarmonie in constructia acelui model, nimic mai mult.
Un model armonic este un model stabil. Asta inseamna ca orice simulare pe un model
dat va reconfirma modelul in aceasi forma.
Aceasta este una dintre multele deficiente de proiectare ale creierului.
Realitatea a fost definita ca totalitatea informatiilor care sunt sau ar putea fi
generate de un model dat. Garantia realitatii este armonia modelului iar armonia
nu este o garantie ca realitatea externa este reflectata corect de model, oriunde
si oricind. Armonia este doar o garantie ca toate informatiile disponibile au fost
corelate astfel ca, orice informatie confirma orice alta informatie generata de
model si asta e tot.
Proiectantul a atenuat aceasta deficienta de proiectare prin existenta multor
modele integrate intr-o structura complexa, in mod armonic. Orice model nou va fi
acceptat in structura de modele daca se poate integra in mod armonic. Intreaga
structura de modele trebuie sa fie armonica pentru a fi stabila. Asta inseamna, de
exemplu, ca orice adevar generat de un model trebuie sa fie acceptat in mod
armonic de orice alt model al creierului. De fapt, asta este conditia de hardware
ca un model nou sa fie integrat in structura de modele existente.
Exista insa si probleme date de aceasta structura. Astfel, daca un model nou are
probleme de integrare, de obicei modelul cel nou ar trebui sa fie modificat pentru
a fi compatibil cu structura de modele. Din nefericire, atunci cind noul model
este cel "corect" si structura de modele este "gresita", creierul are mari
dificultati de restabilire a armoniei.
Exemplu: problema pe care a avut-o Copernic in incercarea de a impune conceptia
heliocentrica. Aproape toti contemporanii lui aveau o structura armonica de modele
bazate pe ideea ca Pamintul este centrul Universului. Acea structura de modele
desi era "gresita", facea predictii corecte asupra miscarilor majoritatii absolue
a corpurilor ceresti (prevedea precis aparitia eclipselor, de exemplu). Imensa
rezistenta la impunerea conceptiei heliocentrice este explicata deci foarte usor
de MDT.
Aici vom face o observatie generala care va fi tratata ceva mai in detaliu intr-o
aplicatie. Este vorba de faptul ca, datorita modului anormal de aparitie a limbii
de comunicatie generala (GCL), definitiile celor mai multe cuvinte asociate
functionarii creierului sunt imprecise sau ambigue. Una din deciziile
fundamentale facute de mine in constructia acestei teorii este de a nu inventa, pe
cit posibil, cuvinte noi. Din cauza asta, o serie de cuvinte existente au trebuit
sa fie redefinite in conditiile in care cuvintele aveau deja una sau mai multe
definitii descriptive, date de dezvoltarea spontana a limbii, in decursul
timpului. Teoria are un capitol despre definitii, in sectiunea de aplicatii.
Orice modificare intr-un model inseamna', practic, refacerea de la zero a
modelului. Un model "gresit" (adica neadecvat unei realitati externe date) se
poate corecta doar prin reconstructie totala, de la zero.
Un model odata integrat in structura de modele, este imposibil de a fi sters si
aproape imposibil de modificat. Din aceasta cauza, modelele ZM sunt in general
modele concept (foarte generale) care sunt particularizate, in mod dinamic, la
realitatea externa concreta, prin actiunea modelelor M.
Exemplu: un posibil model ZM este modelul propriei noastre case. De cite ori ne
intoarcem acasa, este posibil sa vedem ceva mici schimbari in casa, facute de alti
membrii ai familiei. Acest lucru nu schimba modelul ZM-general dar duce la
constructia sau reconstructia de alte modele locale, asociate micilor schimbari.
In functionarea curenta a creierului, un model ZM are acces simultan la toate
modelele M (asociate simturilor) astfel ca el poate sa genereze o realitate extrem
de complexa prin corelarea diverselor informatii date de diverse modele M. In
acelasi timp, pot exista mai multe modele ZM care au, fiecare in parte, acces la
toate modelele M. Totusi, in interactia complexa cu realitatea externa, va exista
un singur model ZM care are controlul intregii fiinte externe la un moment dat.
Acest model este numit de obicei model ZM-local sau ZM-activ.
In functie de evolutia realitatii externe, modelele ZM se pot comuta, pentru a
face, secvential, mai multe feluri de activitati in acelasi timp. Totusi,
comutarea de la un model la altul se face in general cu greutate si cu riscuri de
erori. Motivul principal este ca la dezactivarea unui model trebuie sa retinem
informatia care ne va folosi la reactivarea lui. O parte a informatiei ar putea sa
se piarda iar, pe de alta parte, intre timp, realitatea externa ar putea sa se
modifice astfel ca modelul trebuie sa-si gaseasca singur noile conditii de
reactivare.
Modelul ZM-local va fi in orice situatie acel model care face cele mai bune
predictii de evolutie a realitatii externe actuale. Dificultatile legate de
comutarea de la un model la altul va face, totusi, relativ dificila desfasurarea
de mai multe activitati simultan.
La aceasta sectiune despre probleme de principiu vom reveni la termenul
"cunoastere". Nu exista garantie ca o structura de modele care este "corecta"
(dupa definitia deja data), va continua sa fie corecta oricind si oriunde in acea
realitate externa.
A cunoaste ceva inseamna ca, in baza predictiilor intregii structuri de modele,
rezulta unul sau mai multe comportamente evolutive probabile ale realitatii
externe si asta e tot. Cunoasterea este asociata cu structura de modele
disponibile si nu, in mod direct, cu realitatea externa, asa cum ne-ar place.
Este de asemenea fundamental de observat ca, fara a declara structura de modele,
"cunoasterea" este un nonsens. In paranteza fie spus, aceasta este o conditie
foarte rar indeplinita in viata de zi cu zi, inclusiv in domeniile stiintelor care
nu sunt stiinte exacte. In domeniul stiintelor exacte, bazate deci pe un singur
model simbolic, conditia este indeplinita totdeauna.