In fata unei realitati externe date, creierul construieste o structura de modele,
unele asociate direct cu realitaea externa, altele luate din structura de modele
existente.
Vom exemplifica aceasta functie pe o situatie concreta: cum se construieste un
model imagine nou, asociat unei realitati externe de tip fotografic (asa cum este
ea generata de ochi). Functia este exemplificata pentru un creier normal, matur.
Notiunea de "creier normal" va fi analizata mai tirziu. Aici prin creier normal se
intelege un creier care executa corect functiile fundamentale, asa cum ele au fost
deja descrise.
Un creier "matur" este un creier care are o colectie bogata de modele de tip YM si
ZM, obtinute prin interactie cu realitatea externa un timp suficient de lung. Avem
deci un creier la care fiecare model este armonic construit (este stabil) si
structura de modele este armonica (deci stabila).
O imagine este o informatie care este receptionata asa cum este, in acelasi mod in
care ea este generata de o camera de televiziune, de exemplu. O astfel de
informatie bruta si total lipsita de orice semnificatie, trebuie sa fie integrata
de creier sub forma unui model imagine.
Procesul de prelucrare incepe cu incercarea de a gasi elementele acestei imagini.
Observatie: Se foloseste uneori in aceasta teorie termenul impropriu de element al
realitatii externe. Ceva este element numai daca se afla inclus intr-un model.
Pentru realitatea externa ar putea fi folosit termenul de entitate a realitatii
externe care, odata decelata, ar deveni element al modelului asociat. Totusi,
pentru a nu complica expunerea, se va folosi uneori si termenul de "element al
realitatii externe" chiar daca el trebuie inteles asa cum este explicat aici.
In cazul unei imagini de tip fotografic, creierul are ca prim obiectiv constructia
unui model imagine tridimensional, care sa reflecte realitatea externa. Se
foloseste aici faptul ca are la dispozitie doua imagini plane, date de cei doi
ochi, cu care se va construi un model de tip M, tridimensional (o imagine stereo).
Acest model M preliminar va da un prim set de informatii in legatura cu posibilele
elemente ale imaginii. Se mai folosesc orice alte informatii suplimentare cum ar
fi culoarea, contrastul de culoare, de luminozitate sau de forma precum si
miscarea unor entitati.
In orice caz, primul scop este de a gasi posibilele entitati care vor deveni
elemente ale modelului imagine M. Odata ce o entitate este decelata si evaluata
(ca forma, dimensiune, pozitie in spatiu, etc.) creierul va cauta sa atribuie
preliminar acestei entitati, un model imagine YM. In acel moment acea entitate va
fi asociata cu un YM si va fi tratata ca element al modelului M.
De exemplu, daca se descopera un element rotund, creierul va incerca sa vada daca
este o minge (model YM-minge) sau un mar (model YM-mar), sau orice altceva, in
conformitate cu setul sa'u de modele concept YM.
Odata ce un element a fost identificat preliminar, el este "scris" in modelul
imagine M si se incearca identificarea altui element. Din motive de eficienta,
este foarte probabil ca urmatorul element va fi unul care are deja o relatie cu
primul element identificat. De indata ce avem doua elemente, se pot face predictii
asupra relatiilor posibile intre ele. Astfel, elementul A trebuie sa se afle intr-
o relatie cu B care trebuie sa fie compatibila cu relatia lui B cu A.
De exemplu, marul sta' pe masa; masa va fi al doilea element identificat, in acest
exemplu posibil. Daca marul sta' pe masa atunci din proprietatile mesei trebuie sa
rezulte ca aceasta masa poate sa sustina un mar iar din proprietatile mediului a
mesei si a marului trebuie sa rezulte ca marul nu se va rostogoli de pe masa.
Daca, in alt exemplu, un mar-fruct se afla' pe o creanga foarte subtire, din
proprietatile prezise ale crengii nu rezulta ca ea ar putea sustine marul si deci
unul sau altul dintre elemente are proprietati neconforme cu modelele YM alese.
Odata ce avem doua elemente, se poate vedea relatia intre ele si asta poate da
informatii suplimentare asupra identificarii corecte sau nu.
Algoritmul poate fi foarte variabil deoarece teoria nu spune nimic despre
implementarea functiei. Ca orice teorie fundamentala, MDT nu este preocupata prea
mult de implementarea tehnologica a functiilor descrise. Indiferent de algoritm,
teoria ramine valabila.
Pina la urma, creierul trebuie sa identifice cit mai multe elemente si cit mai
multe relatii intre aceste elemente, in cadrul unui model preliminar.
Asa cum am aratat la descrierea functiei de baza, procesul de constructie si
verificare fac parte din acelasi proces. Chiar dupa ce, aparent, modelul este
stabilizat (toate simularile arata' ca modelul este armonic si de asemenea este
sustinut de celelalte modele), procesul de reactualizare va continua la nesfirsit
atit timp cit acel tip de realitate externa va continua sa existe in fata ochilor.
Ceea ce se obtine in urma interactiei creierului cu o imagine de tip fotografic
este un model imagine preliminar M, unde fiecare element este asociat cu un model
concept YM. Intrucit fiecare model YM asociat fiecarui element face o serie de
predictii, aceste predictii trebuie sa fie compatibile cu absolut toate
predictiile tuturor celorlalte modele YM. In acest fel, modelul imagine principal
de tip M, asociat cu imaginea fotografica, trebuie sa fie armonic deci stabil.
Ceea ce se vede este deci ceea ce contine acest model. Asta este realitatea
preliminara asociata acelei imagini din realitatea externa.
In continuare, dar nu secvential ci practic simultan, un model de tip ZM preia
informatiile generate de M si face predictii cu bataie lunga in timp ce modelul M
continua sa fie cuplat la realitatea externa. Aceste procese, desi aici au fost
prezentate secvential, se desfasoara quasi-simultan astfel ca modelul ZM poate
corecta modelul M (un model YM atribuit de M poate fi schimbat cu altul prin
actiunea lui ZM) asa cum M corecteaza modelul ZM. In plus, la acelasi model M i se
pot asocia mai multe modele ZM, fiecare cu interesul sau.
De asemenea, in mod normal, exista' mai multe modele M active, asociate vazului,
auzului, mirosului etc. Un model ZM dat poate corela informatiile care vin de la
mai multe modele de tip M. Procesele acestea sunt atit de strins legate intre ele
incit pot fi numite procese M-(YM)-ZM in care toate modelele M sunt in permanent
schimb de informatii cu mai multe modele ZM.
In fata aceleasi realitati externe, fiecare creier construieste propriile lui
modele imagine M-ZM, deci propria sa realitate. Pentru fiecare in parte,
realitatea este construita in baza unor modele imagine care au trecut toate
testele de armonie posibile. Asa cum am mai aratat, de aici nu rezulta obligatoriu
ca realitatea reflecta in mod corect realitatea externa.
Exemplul 1: in fata aceleasi realitati externe, fiecare creier va construi propria
lui realitate. Daca un pictor si un inginer silvic privesc un copac, fiecare va
construi alte modele M-ZM (alta realitate) asociata aceleiasi sectiuni din
realitatea externa. Pentru fiecare, realitatea este "corecta" si fiecare va
actiona in baza propriei lui realitati.
Exemplul 2: Atunci cind urmarim strada dintr-o masina in mers, modelul M asociat
ochilor va construi modelul tridimensional al realitatii externe. Modelul ZM activ
preia informatiile transmise de diversele modele M precum si informatii de la alte
modele ZM si se auto-perfectioneaza in mod dinamic, pentru a face predictii tot
mai bune asupra posibilei evolutii a realitatii externe. Aceste informatii pot fi
preluate de alte modele ZM pentru a avea o si mai buna cunoastere a acelei
realitati externe.
Daca, de exemplu, cautam o anumita casa despre care exista doar date incomplete,
un model de tip ZM va avea aceste date despre casa cautata. Modelul ZM activ va
prelucra portiuni din modelul M pentru a identifica acel element. In acest fel,
din cind in cind si pe sectiuni ale realitatii externe reflectate de M-ZM-local,
vom "vedea" mai mult decit ne transmit modelele M-ZM-local.
Oarecum corelat cu exemplul de mai sus, se poate spune ceva si despre
suprasolicitarea creierului. De exemplu, conducem o masina cu viteza foarte mare.
Desi modelele M-ochi transmit cam aceeasi informatie indiferent de viteza de
deplasare, modelele ZM care contribuie la conducerea efectiva a masinii vor fi
fortate sa prelucreze portiuni din ce in ce mai mici din modelele M, din cauza
capacitatii limitate de prelucrare a informatiei. Acest fenomen este cunoscut sub
numele de "ingustarea cimpului constiintei" si el apare ori de cite ori creierul
este suprasolicitat.
Tot ce s-a prezentat pina acum este principial identic la oameni si la animale.
Vom vedea mai jos diferenta fundamentala dintre creierul uman si cel animal.