Harun-al-Rasid prin Bagdad adese
Tiptil pe uliti cu vizirul iese,
Pe cand prin frunza verde de platane
Seninul noptii luminos se tese.
Prin umbra neagra-n sramte ulicioare
Ei pe feresti se uita, prin pridvoare,
Colo aud razand cu veselie,
Dincolo suspinand vreun om ce moare.
Si-astfel sultanul singur cerceteaza
Orasul lui, pe cand in somn viseaza.
Durerea toat?, adancu-ntreg al vietii
Va s-o patrunz-a mintii sale raza.
Giafer vizirul l-asfintitul serii
I-arata ale vietii vii mizerii.
Nu de razboaie, chin si cruda moarte -
De-adancul gol al inimei te sperii.
Deci inr-o sara-ajung mergand departe
Pe uliti stramte si prin pieti desarte,
Sub zidul unei case vechi si negre,
Cu trepte scunde si cu use sparte.
Aud din intru tipat si suspine,
Aud cum unul bate pe-oarecine,
Iar cel batut tipa strigand mai tare:
- Te rog, batrane, da, mai da in mine.
Ei stau uimiti. Giafer pe scari se suie
Incet cu mana usa o descuie,
Se uita-nlauntru si-o minune vede
Cum ca sa vada n-a fost dat altuie.
Privi-ntr-o sala-ngusta insa nalta
Si carti in rafturi, una peste alta,
Masini si sticle, topitori, metaluri,
Ici pergamente, colo o unealta.
Iar un batran cu o franghie uda
Lovea-ntr-un tanar, ce-n durere cruda
Se zvarcolea: - Mai da, te rog, in mine,
Ca Domnul a ta ruga s-o auda.
Batranul insusi ii plangea de mila.
Vedeai ca spre a-l bate-si face sila,
Stergandu-si ochii sai cei plini de lacrimi
Dadea mereu in el [ca intr-o grila].
Uimit Giafer se-ntoarce si ii spune
Sultanului vazuta-acea minune;
Si-au hotarat la curte a-i aduce,
Pe amandoi la cercetare a-i pune.
A doua zi Harun in tron de fala,
Inconjurat de suita lui regala,
Ordona ca pe-acel batran de-aseara
Si pe-acel tanar sa-i aduca-n sala.
Si-atunci apar l-a tronului sau treapta
Batranul alb cu fata inteleapta,
Tinand de mana pe un mandru tanar
Ce ochii lui sfiosi in sus i-ndreapta.
Ei dupa chip pareau de vita-araba,
Dar fata celui tanar este slaba
Si palida de multe suferinte -
Deci cu manie imparatu-ntreaba:
- Ce ti-a facut, mosneag fara de mila,
Acest baiat de-l chinuiesti in sila,
Cand el te roaga chiar sa dai intr-insul
Si pare-atat de bland ca o copila?
Batranul zise vorbele aceste:
- Stapane, lucrul nu il stii cum este -
Ciudata e istoria astui tanar,
Deci voie da-mi sa-ti spun a lui poveste.
Tu vei fi auzit de un anume
Ali-ben-Maimun, unu-a fost in lume,
Un invatat si cititor de zodii,
Un vraci prea intelept cu mare nume.
Cutreierat-au dansul lumea toata,
Orase, tari din sfera departata,
Pustiile Saharei, raul Gange,
Si la izvorul Nilului o data.
Acesta dar trecand odinioara
Pe-a lui camila arida Sahara,
Sub arsita cumplita de amiazazi
Ce saca rauri, lacuri si izvoare,
Vuind aude imprejuru-i vantul
Samum, ce-n gura-ntuneca cuvantul,
Si volburi de nisip rotind in aer
Cu ceru-ntunecat uneau pamantul.
Prin volburi repezi si prin vant fierbinte
Zbura pe-un cal arab mereu nainte,
Ca o fantasma alba a pustiei:
Era femeie ce-si iesea din minte.
Caci volburi de nisip o-mpresurara
Si calul ei in loc l-impiedicara,
Iar ea tipa cu un copil in brate
Chemand pe-Ali in ajutor sa-i sara.
Cum volbura-mprejuru-i se roteste,
Cum arde vantul viata-i si cum creste,
Prin aer ea ii arunca copilul
Strigand: "O, mantuie-l, Ali, grabeste!"
MANUSA
(dupa Fr. Schiller)
Lang-a leilor gradina regele Francisc asteapta,
Ca sa vaza cum s-o-ncinge intre fiare lupta dreapta.
Imprejur cei mari ai tarii si ai sfatului s-aduna.
Pe balconul nalt se-nsira dame-n vesela cununa.
Regele da semn cu mana, sare-o poarta din tatane
Si un leu iese in fata, cumpatat, cu pasuri line,
Mut se uita imprejuru-i, casca lung, si a lui coama
Scuturand-o, isi intinde muschii si s-aseaza jos.
Regele un semn mai face, se deschide-o alta poarta
Si dintr-insa se repede
C-un salbatec salt un tigru, care cand pe leu il vede
Muge tare,
Coada roata o-nvarteste,
Scoate limba,
Sperios insa pe leu intr-un cerc il ocoleste,
Sforaie inversunat,
Apoi mormaind se-ntinde
Langa el.
Regele mai face-un semn,
Si pe doua porti deschise
Se azvarl doi leoparzi,
Ce cu pofta inimoasa de-a lupta se si arunca
Peste tigru.
Dar acesta ii apuca in cumplitele lui gheare -
Leul muge,
Se ridica in picioare,
Fiarele se-nfioreaza,
Si-mprejur, arzand de dorul de-a se sfasia-ntre ele,
Se aseaza.
O frumoasa mana scapa de pe margine de-altan
O manusa, drept la mijloc, intre tigru si-ntre leu;
Iara dama, Cunigunda, zise-atunci, batandu-si joc,
Cavalerului Delorges:
"Dac-amorul ti-e fierbinte cum te juri in orice oara,
Sa te vaz,
Mergi, manusa de-mi ridica!"
Cavaleru-alearga, iute se coboara
In grozava prejmuire, calca sigur, fara frica,
Din mijlocu-acelor monstri
Cu-a lui degete-ndraznete el manusa i-o ridica.
Cu mirare si cu groaza
Damele si cavalerii l-au privit,
Insa foarte linistit
El manusa o aduce inapoi.
De-a lui lauda rasuna orice gura,
Cunigunda il priveste cu o gingasa caldura,
Ce-i promite ca norocu-i e aproape. -
Dar manusa el in fata i-o arunca:
"Doamna mea, o multamire ca aceasta n-o mai voi!"
Si-o lasa numaidecat.
SERENADA
(Victor Hugo)
Cand tu dormi lina, pura
Sub ochiul meu umbros,
Suflarea ta murmura
Cuvant armonios,
Pe corp neacoperita
Lipsindu-ti valul tau;
O, dormi, o, dormi iubita,
O, dormi, o, dormi mereu.
Cand razi, pe a ta gura
Amorul a descins,
Orice prepuitura
Deodata s-a si stins;
Zambirea ta-i ferita
De orice cuget rau;
O, razi, o, razi iubita,
O, razi, o, razi mereu.
Cand tu canti, alintata,
Pe bratele-mi, la san,
Auzi cum cateodata
Gandu-mi raspunde lin;
Cantul tau resuscita
O zi din traiul meu;
O, cant-a mea iubita,
O, canta dar mereu.