LUNA IESE DINTRE CODRI

Luna iese dintre codri.

Noaptea toata sta s-o vada.

Zugraveste umbre negre

Pe lintolii de zapada.

Si mereu ea le lungeste

Si suind in cer le muta,

Parca fata-i cuvioasa

E cu ceara invascuta.

Ce gandeste? - numai norii

Lin se-mbina, se dezbina

Ca fasii de gaz albastru,

Ca si aburi cu lumina.

Lin pin iarba scotoceste

Apa-n prund si-n pietricele.

Florile surad in taina,

Oare ce-or surade ele?

Si[-s] cu neguri imbracate

Lac, dumbrava si padure.

Stele palid tremurande

Ard pin negurile sure.

Lumea-n roua e scaldata,

Lucioli pe lacuri zboara.

Luna umbrei, umbra lunei

Se amestec, se-nfasoara.

Lunecand pe ceruri, norii

Negri-acopar tot seninul.

Se sting una dupa alta

Si icoana si suspinul.

Infasat in intuneric,

Eu nu vad, nu aud soapte.

Ah, ma simt atat de singur!

Este noapte, noapte, noapte.

Poezii · 第 171 / 297 题