In munti ce puternici din codri s-ardica,
Giganti cu picioare de stanci de granit,
Cu fruntea trasnita ei norii despica
Si vulturii-n creieri palate-si ridica
Si-uimiti stau in soare privindu-l tintit.
Acolo prin ruini, prin stanci gramadite
E pestera neagra zahastrului mag;
Stejari pravaliti peste rauri cumplite
Si stanuri batrane cu muschi coperite;
Incet se cutremur copacii de fag.
Vuind furtunoasa-i si strasnica arpa
Trec vanturi si clatin padurea de brad,
Praval pietre mari din culmea cea stearpa,
Arunca bucati cu pomi si cu iarba,
Ce-n urlet de rauri se naruie, cad.
Furtuna la caru-i lungi fulgere-nhama
Si-i mana cu glasul de tunet adanc,
Vuieste a vantului arfa de-arama
Si vulturu-n doliu copiii si-i cheama,
Prin nouri cad stele si-n abis se sting.
Si grindini cu gheata cu ghemuri ca rodii
Se sparg de a stancelor coaste de fier
Si-n ceruri se-ncurca auritele zodii
Si dracii la rauri adun licapodii
Si iarna mugeste calare pe ger.
Deasupa-astui munte cu fruntea sterpita,
Deasupra de lume, deasupra de nori,
Sta magul; priveste furtuna pornita:
Deasupra lui, soare cu raza iubita,
Desupt, iarna, ploaie, zapada, fiori.
El cartea-si deschide, la ceruri priveste
Si zodii descurca in lungul lor mers.
E-o carte ce nimeni in veci n-o citeste,
Cu semnele strambe intoarse-arabeste:
Sunt legile-n semne din ast univers.
Cu barba lui alba de vant rascolita,
Arunca pe lume el ochii lui suri
Si chinuie vantul cu-aripa zburlita,
Aduna si sparge o turma cumplita
De nori ce alearga trasnind in paduri.
Prin noaptea batrana, ursuza, voinica,
Prin nori ce se clatin, se lupta, se sparg,
Feciorul de rege trecea fara frica -
Pe munte luceste o flacara mica
Cu raze ce taie-ntunerecul larg.
In van la picioare-i fug rauri spumate
Si stancele rupte in cale-i s-atin,
Nimic nu-i in stare s-opreasca vodata:
Cu pasul lui sigur prin rauri inoata,
Se-ndreapta spre telul cel mic si senin.
Stejarii cei rupti sunt podete pe rauri,
Lumine de fulger carari ii arat,
Desi cerul lasa a vantului frauri
S-azvarle toti norii de-a muntelui brauri,
El trece la astrul ce luce curat.
Retras in sala mare de marmura trandafirie,
Incins in stralucitul si negrul lui talar,
Privirea lui o nalta pe-a cerului campie
Si cugetul lui zboara in lumi fara hotar.
Si gand cu gand se-mbina in lunga reverie,
Si buzele-i se misca c-un zambet bland, amar,
Si sufletul il implu dorinti nemarginite,
Ca marea de adance cu valur?le uimite.
Ce sufletu-i doreste se-ntreaba si nu stie,
Se uita-n stele,-n luna, ce ca un vis de-argint
Cu fata ei cea blonda lungi nourii sfasie
Si visuri lungi gandirea i-o-mbata si i-o mint.
Aripa unui inger el simte ca-l mangaie
Si neteda lui frunte o-atinge tremurand -
Si gatul astui inger ar vrea ca sa-l cuprinza,
Cu el sa zboare-n tara steloasa si intinsa.
"Spun mite - zice singur - ca orice om in lume
Pe-a cerului nemargini el are-o blanda stea,
Ce-n cartea veciniciei e-unita cu-a lui nume,
Ca pentru el s-aprinde lumina ei de nea;
De-aceea-ntreb gandirea-mi, ca sa-mi raspund-anume
Din marea cea albastra care e steaua mea?
E-acel trandafir rosu, ce mut-duios-uimit
Luceste-un gand de aur deasupra-mi in zenit?
Un om se naste - un inger o stea din cer aprinde
Si pe pamant coboara in corpul lui de lut,
A gandurilor aripi in om el le intinde
Si pune graiul dulce in pieptul lui cel mut.
O candela a vietii, de cer steaua depinde
Si imbla scriind soartea a omului nascut.
Cand moare a lui suflet, aripele si-a-ntins
Si renturnand in ceruri pe drum steaua a stins.
Dar ce e acea steaua? E-o candela aprinsa,
De-a cerului mari valuri e dusa pe-al ei drum?
E-o para aurita de-a firii pom suspinsa
Ce cade scuturata de-a mortii lung samum?
Si daca e o lume puternica, intinsa,
De viata mea-i legata viata unei lumi?
Pe capul meu si-ntoarce destinurile sale,
Cand mor ea cade stinsa-ntr-a caosului vale?
De ce de-a mea viata o lume e legata,
De ce un inger palid din cer s-a coborat,
Ca trupul meu sa-nvie cu flacara-i curata,
De ce-un geniu coboara in corpul cel urat,
De ce orice fiinta din cer e condamnata
O viata sa petreaca in scutece varat?
Cine prescrie legea la orice inger bland
Ca-n viata-i sa coboare o data pe pamant?"
Si murii netezi, rosii, de marmura curata
Lumina lunii blande in sala o resfrang.
Si aeru-mprejuru-i, lumina-i colorata,
Caci razele se-mbina, se turbura, se frang,
Si-n dulcea atmosfera uimita, purpurata
S-aud glasuri usoare ca arfe care plang.
Dar nu-i sunet aievea... ci-a gandurilor sale
Glas tremurat si dulce ii raspandea cu jale:
"Cand Dumnezeu creeaza de geniuri o ceata
Sa cerce vrea p-oricare de-i rau ori de e bun,
Caci nu vrea sa mai vada cum a vazut odata
Ca cete rele d-ingeri la glas nu se supun,
Ca cerul il rascoala cu mintea turburata
Pan? ce trasniti se praval in caosul strabun;
De-aceea-in om ce naste, din ingeri orisicare
Odata-n vecinicia-i coboara spre cercare.
Cand suna-n viata lumii a miezenoptii ora,
Atunci prin ceruri imbla zambind amorul orb,
De ingeri suflete-albe vazandu-l se colora
Si ochii lor albastri privirea lui o sorb;
Plecand spre pamant ochii ei timizi se-namora
In pamantesti fiinte cu fragedul lor corp,
Si prin a lumii vama cobor bolnavi de-amor
In corpurile de-oameni ce-astept venirea lor.
Dar pan? ce corpu-n lume un inger il cuprinde,
Deasupra vamii lumii pe luminoase cai
Imperiul lui cel mare o stea in cer aprinde -
Acolo el domneste, lasand a lumii vai.
Dar de viata-i lumeasca domnia-n cer depinde:
De-i rau, steaua s-arunca in noaptea celor rai
Si lumile nestinse pe-a cerului cununi
Imperii sunt intinse a ingerilor buni.
Abia parasesc unii a domei mari pilastri,
Abia parasesc cerul si infloritu-i cort,
Abia au vreme-a pierde puternicii lor astri,
Coboara-n lume, afla amorul lor ca-i mort.
Atunci il iau in brate si luminand albastri
In lumea lor bogata cu lacrimi ei il port -
Sunt ingeri blanzi si timizi, asa nevinovati
Incat in asta lume nu trebuiesc cercati.
A unui inger palid ursita pamanteasca
Legata e de soarta corpului ce-l aleg.
Atarna de viata domnia lor cereasca:
Ce samana in lume, in stele ei culeg;
Nefericiti adesea, ce-o soarte-mparateasca,
Un om ce-i nascut mare in lume isi aleg;
Un imparat puternic dar infocat, cand moare:
O stea uriesasca in caos se coboara.
Dar in acest cer mare ce-n mii de lumi luceste
Tu nu ai nici un inger, tu nu ai nici o stea,
Cand cartea lumii mare Dumnezeu o citeste
Se-mpiedica la cifra vietii-ti far? sa vrea.
In planu-eternitatii viata-ti gresala este,
De zilele-ti nu este legat-o lume-a ta.
Genii beau vinu-uitarii, cand se cobor din ceruri;
Deschise-ti-s, nebandu-l, a lumilor misteruri.
Greseli de astea-n lume se-ntampla-adesea multe
Si-ncurca-a veciniciei mult inteleptul plan.
Gasesti in lume oameni cu mintile oculte
Cari cunosc a lumii gandire de titan;
Sa stii insa ca oamenii in veci nu vor s-asculte
Si-n basme au un nume: li zice nazdravan.
La ganduri uriase a lor minte asuda,
Da? oamenii-i inconjor si nu vor sa-i auda.
Desi rari si putini-s, lumea nu va sa-i vaza,
Viata lor e lupta, cand mor se duc neplansi.
Ei n-au avut la leagan un bland inger de paza
Si-a lor ochi de durere sunt turbure, si stinsi;
Dara desi blanzi ingeri nu-si varsa a lor raze
In sufletul lor, totusi ei mari is si distinsi,
Caci Dumnezeu in lume le tine loc de tata
Si pune pe-a lor frunte gandirea lui bogata.
Dar - e un inger palid cu lungi aripi si negre,
In aste firi marete in veci e-namorat.
Pacat numai c-amoru-i stinge sisteme-ntegre,
Intorsu lui omoara p-oricine l-a-ascultat,
Seducator trimite placerile alegre
Si de asculti cantarea-i geniu-ti e sfarmat.
A celor trecatoare in mana lui e soarte,
Frumosu-i ca nealtii si numele-i e: Moarte!
De-aceea sa n-asculti tu sublima lui cantare,
Caci morti-s pe vecie acei ce o ascult,
In fiecare secol un alt amant el are
Si cel care-l iubeste ramane-n veci ocult.
Asculta glasu-mi rece: eu sunt un seraf mare.
De Domnul eu trimisu-s, caci te iubeste mult,
Sa scap a ta fiinta de caosu-i imens -
Eu in glasul gandirii-ti am pus acesta sens.
Ca dincolo de groapa imperiu n-ai o lume,
De asta tie n-are de ce sa-ti para rau;
A geniului imperiu: gandirea lui - anume;
A sufletului spatiu e insusi el. Ca grau
Vei samana in ceruri a gandurilor sume
Si-atunci realizate vor fi, vor sta mereu.
Ca-n lumea dinafara tu nu ai mostenire,
A pus in tine Domnul nemargini de gandire.
In aste mari nemargini unde gandiri ca stele
Lin infloresc, miriade s-amesteca, contrag;
Zidite-n dome mandre, de cugetari castele
Se darma la suflarea-ti si-n taina se desfac
Sau la dorinta-ti numai se misca ca margele
Si sub cantari, ce vibra - se-ntuneca si tac;
Asta nemarginire de gand ce-i pusa-n tine
O lume e in lume si in vecie tine.
Cand mintea va cuprinde viata ta lumeasca,
Cand corpul tau cadea-va de vreme risipit,
Vei cobori tu singur in viata-ti sufleteasca
Si vei dura in spatiu-i stelos nemarginit;
Cum Dumnezeu cuprinde cu viata lui cereasca
Lumi, stele, timp si spatiu s-atomul nezarit,
Cum toate-s el si dansul in toate e cuprins,
Astfel tu vei fi mare ca gandul tau intins.
De-asta viata mandra de vrei sa ai o stire,
Gandeste num-atuncea la visuri si la somn,
Ca mort e corpul rece in noapte, nesimtire,
Pe creatiuni bogate sufletul este domn;
In ocean de stele, prin sori, nemarginire,
El imbla, risipeste gandirile prin somn;
Desi nu sunt aievea aceste lumi solare,
El tot le vede, simte, le-aude si le are.
Cand omul risipitu-i, un lut fara suflare,
Sufletul in afara ramane surd si orb:
Un cantec fara arpa, o raza fara soare,
Un murmur fara ape, e suflet fara corp,
Dar inauntru-i este o lume-ntinsa mare,
Aievea-i pentru dansul. Cum picaturi ce sorb
Toate razele lumii intr-un graunte-uimit,
In el is toate, dansul e-n toate ce-a gandit."
Seraful isi sfarsise vibrata-cugetare,
Gandirea tace-asemeni in fiul de-mparat,
Si galbena ca gheata rupta din nori rasare
Luna si trece moarta pe cortu-nnourat
Si cerul nori gandeste, nori mari de razbunare
Ce vor sa biciuiasca pamantul rasculat
Si noaptea-insira ceasuri pe firu-i incolor
Ca raul care-si mana trecutu-n viitor.
Deodata vede ca nori se despica
In doua si cale ii fac printre ei.
Ajunsu-i in culme, sub dansul o clica
De vanturi s-alunga prin nouri si-si strica
Aripa de stance, se clatin in vai.
Sub el vijelia cea neagra, turbata,
Cu caii de fulger, cutreier nebuni
Si bate in vanturi, pe nori rasturnata,
Ea stancile-ndoaie si grindina fata,
Amesteca lumea, framanta furtuni.
Deasupra-i pe bolta albastra, senina,
Cald soare luceste si imbla cu drag.
Pe-a muntelui stresna de stanci si ruina,
Pe-o stea pravalita, cu cartea in mana,
Adanc se gandeste puternicul mag.
- Parinte - el zice - si-adanc i se-nchina,
Batranul meu tata aici m-a trimis.
- Venit-ai? - batranul raspunde - suspina,
Pe fata lui trece zambire senina,
C-o mana el cartea cea veche a-nchis. -
Vazut-am din carte-mi ca viata batrana
Curand se sfarseste - s-asupra-astui gand
Uitat-am eu lumea - durere straina
In suflet patrunse, cu-aripi de lumina -
Si pan? ma uitasem scapa din pamant
Furtuna turbata... Din mii de furtune
Ce-asupra pamantului imbla zburand,
Sunt cateva cari de mult is nebune,
De-aceea legate de pietre batrane
Le tin incuiate-ntr-a muntelui fund.
Si pan? m-apucase de tatal tau jele,
Bag seama ca una din ele-a scapat,
A rupt cu aripa vo cateva stele,
Trantitu-le-a-n nouri si-n vanturi rebele
Si codrii mei vecinici i-a mai maturat.
Asteapta, copile, sa caut o vraja
In carte... Sa chem eu giganticul vant.
Pe aripi sa-i puie o mie de maje,
S-o lege de stance, sa-i steie de straja
In neagra-nchisoare in fund de pamant...
Sopteste; vant falnic furtuna o-nhata,
Aripele-i leaga - o baga in stanci,
Acolo cu lanturi o leaga de brate;
Cu-ncetul a cerului nori se desfata,
Incet se-ncretesc peste vaile-adanci.
- Copile, acuma pericol nu este -
Urmeaza-mi in munte, in salele-mi mari,
Acolo-mi vei spune de tatal tau veste.
In viata-ne fost-am Pilad si Oreste -
El moare - si-n lume raman singur iar.
Nainte de moarte trimis-a pe tine,
Ca vietii-ti sa dau eu batranul meu sfat
Si asta desigur facut-a el bine:
Primejdii te-asteapta si, fara de mine,
Se poate de ele ca n-ai fi scapat.
De-ai fi ca alti oameni, atuncea se poate
Ca soarta ta-n bine din rau as schimba,
Dar semnul tau nu sta in cartea mea toata.
A sortilor stele de mine-s purtate,
Da? tu in tot cerul nu ai nici o stea.
De-aceea eu nu pot nimic pentru tine.
Scrisoarea-ti menita eu nu pot s-o schimb.
Ce e pot preface... Ce-n stele senine
Nu-i scris - eu nu pot sti. Sunt scrieri streine
Gandite de Domnu-ntr-a sorilor nimb.
Dar pot sa-ti arat a pierzarilor cale,
Ca-n ea sa n-aluneci, ca neademenit
De-un inger c-ochi verzi, cu trasurile pale,
Ce lumii aduce durere si jale
De moarte, de care adanc esti iubit.
El zice s-alene coboara la vale,
La porti uriase ce duc in spelunci.
De stanci prabusite gigantici portale
Descuie si intra in mandrele hale
De marmura neagra, intinse si lungi.
Pilastri de aur pe muri se coboara,
Pe jos sunt covoare tesute-n flori vii
Si stele in candeli dulci raze presara
Si aeru-i dulce ca-n noaptea de vara
Si razele-s calde si trandafirii.
Prin hala cea mare, cu pasure line
Ei trec si prin bolte sapate-n granit
Ei intra-ntr-o sala cu miroase plina;
A murilor marmuri lucind ebenine
Ca negre oglinde de tuci lustruit.
Batranul in urma-i el poarta o-nchide.
Adanc intuneric i-nconjur-atunci -
Pe masa cea mare incet el aprinde
Potirul albastru viorelei cei blande,
Ea-arunca-n negru-aer raze, vinete dungi.
Pe-un tron, imparatul, de rosa matasa
S-asaza, se uita-n marmoreii muri,
Batranul alaturi pe-un scaun se lasa
Si flori raspandesc adormite miroase
Ca mirosul proaspat a verzii paduri.
Si razele-albastre prin sala alearga.
Fantastic batranul s-ardica si bland
In aer inalta puternica-i varga.
Pe-oglinda cea neagra, profunda si larga
Incet-incet pare o umbra de-argint.
E vanat la fata ca margaritarul,
Pe albii lui umeri aripi se desfac
Si luciu c-argintul ii este talarul;
In mana lui mica el tine paharul
Somniei... Pe frunte-i flori rosii de mac.
Cad pletele, blonde si lungi spice de-aur,
Inchisa-n lungi gene privirea lui sta;
O cupa cu versuri, cu cifre de maur
Ia-n mana batranul - ca sange de taur,
Un vin rosu toarna si regelui da.
Vazand umbra alba pe negrul parete,
Din tron imparatul genunchie uimit,
In vis umbra rade - si lungile-i plete
Ca aurul blonde se las raschiete
Pe netezii umeri, pe albul ei gat.
- E somnul - batranu-n ureche ii spune -
O vorba sa nu spui, caci daca nu taci,
Ca visul el piere - cu greu se supune
La magica-mi vorba - las stele sa sune,
Ca-n tabla cea neagra sa-l prind. - Tu sa faci
Ce-oi spune. O cupa pe margini cu aur
El ia si-n ea varsa cristalicul vin.
Stau in jurul cupei cu cifre de maur
Obscunse vraji scrise... Ca sange de taur
E vinul si totusi e clar ca rubin.
- Bea - zice - atunci somnul din muri se coboara
Si ochii-ti saruta cu dulce suras;
Atunci tu grumazu-i cu bratu-nconjoara,
El aripa lui si-o ridica si zboara,
Te duce cu dansul in lumea de vis.
Si junele bea si adoarme. Deodata,
Pe ochi buze calde si moi a simtit.
El bratul si-ntinde si-nlantuie-ndata
A umbrei dulci umeri si netezi... Umflata
El simte aripa ca-n sus a pornit.
Pe umerii umbrei el fruntea si-o lasa
Si-aude suflarea-i cea calda batand
Si dus el se simte in lumi luminoase,
In corure sfinte, prin stele-auroase
Aude cum suna aripa de-argint.
El ochi-si deschide, deasupra lui vede
Doi ochi mari albastri, adanci, visatori.
A lui fericire el mai ca n-o crede,
El gura si-apasa pe blondele-i plete
Si fata cea pala i-o mangaie-n dor.
E beat de a visului lunga magie,
In brate-i pe inger mai tare-a cuprins
Si umbra surade, cu-aripa-l mangaie
Si gura-si apleaca in dulce betie,
I-apasa pe buze-i sarutu-i aprins.
- Vezi tu - zice umbra - pe-a haului vale:
Pamantul cu muntii-i ce fumega stins,
Cu mari adormite ce murmura-n jale;
Dorm populii, tari si cetatile sale.
Deasupra-ti, oceanul de stele intins.
Pamantul departe-ntr-un punct s-a contrage,
Caci lumi de departe in puncte se schimb,
Dispar a pamantului viziune vage,
A stelelor tara curata se trage,
Alearga, traieste a astrilor timp.
O stea, un imperiu intins e si mare,
Cu sute de tari si cu mii de fiinti.
Cetatile mari raspandite-s in soare,
Palate de-argint se ridic ganditoare
Si regii sunt ingeri cu aripi de-arginti.
Si sufletul liber privirea-i santita
O nalta pe stelnicul, marele plai:
O patrie noua sublima, iubita,
De cantece plina din veacuri fugite -
Aici lumea-antica urmeaza-a ei trai.
Vezi steaua ca muntii si-ntoarse si marea
Imbland neclintita in vecinicu-i mers.
A anilor spat? le destina un soare:
La una-i mai mic si la alta mai mare
Caci sorii scriu timpu-n acest univers.
Curand vom ajunge pe steaua senina,
Pe care in ceruri numesc-o a mea.
De visuri, de umbre, de cantec e plina.
Curand vom intra in campia ei lina
Si-n urma-ti pamantul ramane - o stea.