Tu nu esti frumoasa, Marta, insa, capul tau cel blond
Cand se lasa cu dulceata peste pieptu-ti ce suspina,
Tu imi pari a fi un inger ce se plange pe-o ruina,
Ori o luna ganditoare pe un nour vagabond.
Astfel treci si tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Esti saraca dar bogata, esti mahnita dar senina!
Ce sa plangi? De ce sa mori tu? Ce poti oare fi de vina
Daca fata ti-e urata, pe cand anii-ti sunt de foc.
Cand ai sti tu cat simtirea-ti si privirea-nduiosata
Cat te face de placuta si de demna de iubit,
Tu ai rade printre lacrimi si-ai ascunde negresit
In cosita ta de aur fata-ti dulce si sireata.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mandre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inima de fel.
Pe cand tu!... esti numai suflet. Esti ca ingerul fidel
Ce pe cel care iubeste ar veghea-n eternitate.
Sterge-ti ochii, blonda Marta... ochii-ti negri... doua stele
Mari, profunzi ca vecinicia si ca sufletu-ti senin.
O, nu stii cat e de dulce, de duios si de divin
De-a te pierde-n ochii-acestia straluciti in lacrimi grele.
O, surazi, surazi odata! Sa te pot vedea... o santa,
O martira ce surade printr-a lumei dor si chin,
Pe cand ochiul ei cel dulce si de lacrimi inca plin
Se ridica pentr-o ruga catra bolta instelata.
Ai suras?!... O! esti frumoasa... inger esti din paradis
Si ma tem privind la tine... caci ti-o jur: nu m-as mira
Dac-ai prinde aripi albe si la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profana cum se pierde in abis.