Cum lebada viata ei toata viseaza un cantec divin,
Nu cantecul undei murinde pe luciul marei senin,
Cum galbena lunca viseaza o iarna intreaga de-un cant,
Nu cantecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol in vant,
Ci lebada cantecul mortii, al mortii cu chipul ei drag,
Iar lunca viseaza de doina voinicului celui pribeag:
Astfel Romania, uitata-n Carpatul cel ars si batran,
Visat-a de glasul tau dulce, de cantu-ti de dorure plin.
Cum lebada stie ca glasul ce iese din luciul adanc
Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plang,
Astfel Romania, ea stie ca glasul tau dulce divin
Italia sora ei numai putut-a sa-l aibe in san.
Ea dara acum te saluta, ea-n visul ei te-a presupus -
Tu vii ca un cantec de sora la sora ce-n lume s-a dus.