Partea a II-a.
Vara trecută am scris câteva foi menite Țării celei mari care
mi-a dat nașterea. Simțiam nevoia ca țara aceia să vadă țara
care e a mea acuma prin ochii cuiva care a învățat s'o iubească
adânc și să simtă adânc farmecul ei.
Nu numai în acea țară mare de dincolo de Mări schițele mele
ușoare au întîmpinat bună primire, și de aceia în această
vreme de tristeță națională m'am îndemnat ca încă odată să
ieau condeiul, și anume pentru a vorbi despre locurile ce mi-au fost
dragi aice.
Cu trezirea primăverii un dor nemărgenit, pe care nu-l pot
stăpânì, îmi umple sufletul. Ca prinsul care caută prin
zăbrelele fereștii să descopere un colț din cerul care-i e mai
cunoscut, mă încerc a deosebì mai limpede vedenii din locurile
care din inima aceasta s'au rupt.
Scoasă din sălașurile mele, ele-mi răsar mai scumpe decât
oricând, acele locuri de unde cu sabie și foc am fost surgunită.
Ele au ajuns pentru mine Raiul pierdut spre care toți tindem cu dor.
De aceia m'am gândit că, în aceste zile de încercare, măcar
condeiul mieu ar puteà să vă îndrepte, pe câțiva din cei ce
sunteți ca mine, înnapoi spre locuri de care tânjiți.
Sarcina ce am luat-o asupră-mi va fi și amară și dulce, și,
dacă poate vorbele mele vă vor atinge sufletul, unii veți
încercà să vă amintiți că adesea mi s'a părut a scrie cu
însuși sângele inimii.