Problema este tratata numai in cazul oamenilor. Totusi, aceasta fiind o problema
asociata exclusiv cu modelele imagine, se poate presupune ca si in cazul
animalelor exista mecanisme similare cu ale oamenilor dar cu performante mult mai
slabe.
Creierul functioneaza din principiu, fara referinta de timp. Aceasta este o
deficienta fundamentala. Aceasta situatie este determinata atit de principiul de
functionare (modelare/simulare continua) cit si de cerintele de functionare
economica ale creierului.
Intr-adevar, din teoria generala se stie ca functia de baza a creierului este de a
construi modele si de a compara predictiile cu realitatea externa. Scopul este de
a actualiza mereu modelul in fata unei realitati externe in schimbare.
Problema este: cit de des se face aceasta actualizare? Aceasta este o problema
asociata cu implementarea tehnologica a creierului. Se poate specula ca, din
motive de folosire eficienta a energiei, aceasta actualizare se face la intervale
variabile, in functie de viteza de schimbare a IR (input reality). In acest fel se
pierde total notiunea de timp ("timpul" trece cu viteza variabila, functie de
evolutia realitatii externe din fata ochilor). Asta se si constata experimental.
Totusi, fara notiunea de timp, creierul nu poate obtine decit performante extrem
de modeste (multe modele cu bataie lunga nu ar mai fi eficiente).
Vom vedea mai jos citeva metode de compensare a acestei deficiente fundamentale.
Modelele Poveste (S-M) au o proprietate fundamentala si anume, fiecare element
E(n) este legat numai cu doua elemente, unul care a aparut inaintea lui E(n), deci
este E(n-1) si un alt element care a aparut dupa ce a aparut elementul E(n) si
care este deci E(n+1), unde n poate avea orice valoare. In acest fel, exista
posibilitatea de a cunoaste ordinea in care s-au intimplat diferite lucruri, fara
a marca in mod explicit, pozitia lor in timp. Nu exista nici o metoda interna de a
sti intervalul de timp dintre aparitia elementului E(n) si E(n+1). Aceasta metoda
este utila doar "off line" adica la procesarea unor informatii care au aparut prea
repede pentru a fi procesate pe loc, cu modele normale.
Deficienta acestei metode consta in faptul ca, in situatii reale, modelele poveste
S-M (care contin lanturi lungi de elemente) se pot fragmenta iar odata
fragmentate, intre ele nu mai exista nici o corelatie temporala. Aceasta este o
problema tehnologica. Fragmentarea se poate detecta atunci cind o persoana
povesteste desfasurarea unei actiuni complexe la care a asistat. In cursul acestei
povestiri pot aparea destul de frecvent inversari ale ordinii unor secvente. In
paranteza fie spus, cind apare aceasta fragmentare, exista tendinta de a reface
secventa din fragmente pe baza de logica. In foarte multe cazuri refacerea pe baza
de logica este gresita dar poate da o puternica impresie de corectitudine.
Continuam cu analiza timpului. Pe timp foarte scurt, exista posibilitatea de a
crea modele de ritm. Acestea se bazeaza pe capacitatea de predictie de aparitie a
ceva, in baza a ceea ce deja s-a intimplat.
Daca producem doua sunete la un anumit interval de timp, creierul va incerca sa
ghiceasca momentul cind va aparea al treilea sunet. Se speculeaza ca va incerca sa
ghiceasca algoritmul de generare. Daca exista' o combinatie complexa de sunete
care se repeta, va exista tendinta de a prezice aparitia secventei in viitor prin
constructia unui algoritm de generare.
Acest proces automat nu are referinte absolute de timp dar, luind in consideratie
imensa capacitate de a opera cu modele imagine, precizia relativa poate fi foarte
buna, asa cum ne conving foarte usor muzicienii, de exemplu.
Capacitatea de a crea modele de ritm pare a fi legata de o capacitate speciala,
asociata modelelor imagine, dar care s-a dezvoltat foarte mult in cazul oamenilor.
Acest subiect mai are nevoie de multa munca pentru a fi inteles.
Este vorba de faptul ca se pare ca exista' o facilitate functionala de hardware,
asociata modelelor imagine, prin care sa fie construiti algoritmi de generare a
unei secvente imagine (de exemplu, de tip sonor) in care exista corelatii interne.
Aceasta facilitate de hardware poate fi asociata capacitatii de constructie si
operare de modele simbolice sau poate fi o facilitate asociata constructiei si
operarii de modele imagine. In orice caz, aceasta facilitate nu pare sa existe in
cazul animalelor sau sa existe intr-o forma foarte rudimentara. Reactia animalelor
la muzica poate fi asociata sau cu enervarea sau cu o tendinta de imitatie. Am
putea lua in considerare un mecanism de generare a unei secvente sonore la animale
doar daca, din proprie initiativa si in izolare, ar avea tendinta de a scoate
sunete asociabile cu o secventa muzicala.
MDT considera ca, in cazul creierului uman, exista' o facilitate de hardware de
constructie si operare de modele simbolice si ca aceasta facilitate este putin
probabil sa fi fost un efect al evolutiei de tip Darwin. In acest cadru,
facilitatea de a genera automat algoritmi asociati unei secvente imagine (cazul
muzicii, de exemplu), ar putea de asemenea sa fi fost adaugata de proiectantul
creierului uman, cu scopul imbunatatirii performantelor creierului in fata
deficientei de proiectare asociata cu parametrul "timp".
Mai sus am speculat ca memorarea secventei de sunete se face pe baza
ghicirii/memorarii algoritmului de generare. Asta ar putea fi explicatia faptului
ca muzicienii au nevoie de referinte de inaltime a sunetului sau chiar de citeva
note muzicale pentru a putea reproduce o secventa muzicala. Deci, muzicienii au
algoritmul dar au nevoie de calibrarea modelului de tip S-M cu un sunet cu
inaltimea corecta, data de o referinta externa.
Un alt mod de rezolvare a problemei timpului este bazat pe constructia de modele-
pattern ale realitatii externe. De exemplu, un model de trezire sa fie activat
atunci cind un anumit model-pattern este intilnit atit in starea de veghe cit si
in cea de somn. Un model-pattern poate fi dat, de exemplu, de totalitatea starilor
tuturor sistemelor corpului (sistemul digestiv, endocrin etc.), de sunetele, de
combinatiile de sunete sau de corelatii de sunete din mediul inconjurator sau de
orice alte informatii externe.
Problema timpului este o problema foarte mare si ea este generata de principiul de
functionare al creierului. Ea nu are nici o solutie completa. Creierul va folosi
orice fel de informatie aditionala externa pentru a-si pastra orientarea in timp:
miscarea soarelui pe cer, succesiunea anotimpurilor, ceasul (numai la om), etc.