Saraca Tara-de-Sus,
Toata faima ti s-a dus.
Acu cinci sute de ai
Numai codru imi erai...
Imprejur nasteau pustii,
Se surpau imparatii,
Neamurile-mbatraneau,
Craiile se treceau,
Numai codrii tai cresteau...
Si in umbra cea de veci
Curgu-mi raurile reci
Limpegioare, rotitoare,
Avand glasuri de izvoare.
Bistrita in stanci se bate
Prin paduri intunecate
Si mereu se adanceste
Unde ap-abia clipeste,
Si dodata vede ca
Apa ei se-mpiedeca
Si de stanci i se iezeste.
Ea s-aduna si tot creste,
Se trezeste-n mandru lac,
Iar copacii umbra-i fac.
Iar stejari din mal in mal
Pe deasupra-i se praval,
Varfuri sprijin deolalta
Si imi fac o bolta nalta,
De varfuri ce se-mpletesc
Si in umbra stapanesc,
Si in vecinica racoare
Undele scanteietoare.
Dintr-un mal la celalalt
A cazut un trunchi inalt,
Mi-a cazut de-a curmezisul,
De ii spanzura frunzisul,
Punte lunga de-un copac
Peste-o liniste de lac;
Punte lunga, punte mare,
De mi-o poti trece calare.
Stefan-voda, tinerel,
Trece puntea singurel,
Cu pieptarul de otel,
Cu cusma neagra de miel,
Drag i-e codrului de el.
Cum venea la vanatoare,
Purta arcul pe spinare,
Cu lungi plete pan? pe spate,
Dar la frunte retezate,
Copilas in haine stramte,
Usurel mi se mai simte.
De ocheste-o caprioara,
Soimul pe deasupra-i zboara,
De-si intinde mana-n sus,
Soimu-n palma i s-a pus;
Si tot vine chiuind
Si din frunza tot pocnind,
Si cand prinde a canta,
Codri-ncep a rasuna,
Doina cand o tragana
Fruna toata-o leagana,
Ca o canta traganat
Codrului de leganat.
Nime-n juru-i nu era,
Numai mierla fluiera,
Iara el se cobora
Unde apa tremura.
Cucul canta, mierla-i zice:
- Ce cati tu, baiet, pe-aice?
Zice codrul linistit:
- M-am pus de am infrunzit
Pentru ca tu m-ai dorit.
Iara valurile suna,
Miscatoare se aduna,
Printre mrejele de frunze
Cearca soare sa patrunza,
Ard in umbra la racoare
Petele scanteietoare
Si pe-a undelor bataie
Varsa lumina vapaie,
Pe siroaie limpezi, lungi,
Zboara razele ca dungi.
Iar Musatin, stand culcat,
Se asterne pe cantat:
- Codri, codri, dragul meu,
Parca ti-as fi spus-o eu
Sa suni din frunza mereu;
Cu frunzisul frematos
Povestesti asa frumos,
De m-adormi in iarba jos.
Codrul i se inchina
Si din ramuri clatina:
- Hoi Musatin, mai Musatin,
Voios ramurile-mi clatin
Si voios ti-as cuvanta,
Sa traiesti maria-ta!...
Hai Musat, sa ne-ntelegem
Si-mparat sa ni te-alegem,
Imparat izvoarelor
Si al caprioarelor,
Asezat la vrun parau,
Sa scoti fluierul din brau,
Tu sa canti si eu sa cant,
Frunza-mi toata s-o framant,
S-o pornesc vuind in vant
Pe izvoare,
In ponoara,
Unde paserile zboara,
Unde crengile-mi se pleaca
Si caprioarele joaca.
Apa-i zice...: - O, copile,
Mainile intinde-mi-le,
Vino-n fundul luminos,
Ca tu esti copil frumos.
Iar Musatin ii raspunde:
- Geaba ma momesti din unde,
Geaba, codri, dragul meu,
Imi suni din frunze mereu,
Cand m-oi duce de la tine,
Frunza-o plange dupa mine,
Ca de suflet ma apuca
Dor de cale, dor de duca,
Si desi mi-asa de jele
De plansul maicutei mele,
Eu m-as duce, m-as tot duce,
Dor sa nu ma mai apuce.
Si m-as duce-n cale lunga,
Dor sa nu ma mai ajunga;
In zadar in vant ma cheama
Dor de casa, glas de mama,
In zadar rasuna-n vant,
Caci asa menit eu sant:
Sa-mi fac cale pe pamant,
Sa-mi intind cararile,
Sa cutreier tarile,
Tarile si marile.
Fire-ar tare glasul meu,
Ca sa treaca tot mereu
De oriunde oi fi eu:
Peste ape, peste punti,
Peste codrii de pe munti,
Sa ajunga pan-acasa,
Unde-mi sta mama de teasa,
Si sa-i spuie-n multe randuri
Nu muri, mama, de ganduri.
- Nu te duce, mai copile,
Ci de ai in lume zile,
Toate daruieste-mi-le.
Tu sa stii, iubite frate,
Ca nu-s codru, ci cetate,
Dar de mult sunt fermecat
Si de somn intunecat;
Numai noaptea cand soseste
Luna-n cer calatoreste,
Umbra-mi toata mi-o petrece
Cu lumina ei cea rece.
O, atunci un corn imi suna,
Toti copacii impreuna
Misca jalnic frunza-n luna,
Iara lumea mea s-aduna,
Caci copac dupa copac
Toti deodata se desfac.
Din stejar cu frunza deasa
Iese mandra-o-mparateasa,
Cu par lung pan? la calcaie
Si cu haine aurie;
Mandra-i este rochia
Si o cheama Dochia.
Din copaci fara de numar
Ies copii cu soimi pe umar
Si copile multe iese
Cu-a lor manece sumese,
Si pe umerele goale
Poarta donite si oale.
Si porneste-atunci un zbucium,
Sun-un dulce glas de bucium,
Pe carari fara de urme
Vin cerboaicele in turme
Si mugesc incet atat,
Cu talangele de gat,
Si asteapta rabdatoare
Maini frumoase de fecioare,
De le mulg in donicioare.
Caci sa stii, iubite frate,
Ca nu-s codru, ci cetate,
Dar vrajit eu sunt de mult,
Pana cand o sa ascult
Rasunand din deal in deal
Cornul mandru triumfal
Al craiului Decebal.
Atunci trunchi-mi s-or desface
Si-n palate s-or preface,
Vei vedea iesind din ele
Mii copile tinerele
Si din brazii cat de mici
Vei vedea iesind voinici,
Caci la sunetul de corn
Toate-n viata se intorn.
- Ramai, codri, sanatos,
Ca ma cheama apa-n jos
Si menit in lume sunt
Sa-mi fac cale pe pamant.
Si Musatin s-apropie
De Bistrita argintie,
Luntrea ce juca pe val
O dezleaga de la mal,
Sare-n ea si ii da drum,
Ca sageata zboar-acum,
Si mergand, mergand departe,
Apa-n doua o desparte,
In largi brazde de argint
Ce se misca stralucind,
Si in umbra[-n zbor] mi-l cura
Si prin verdea boltitura;
Numai p-ici si pe colea
Soarele mai patrundea,
Ici e umbra, colo soare
Pe ape tremuratoare.
El pe maluri inflorite
Vede turme ratacite;
Caii pasc langa paraie,
Ca la lebede se-ndoaie
Gatul lor. Iar capul mic
Ei deodata il ridic?
Si urechile ciulesc
Pe cand luntrea o zaresc.
El plutea, plutea mereu,
Codrul suna bland si greu.
Cand deodata zi se face.
Codru-n doua se desface
Si pe ape rotitoare
Scanteiaza mandru soare
Si-nainte-i vede-un munte.
Cu-a lui crestete carunte,
S-a cladit stanca pe stanca
Incepand din vale-adanca,
Si purtand pe el paduri
Peste nourii cei suri,
Isi ridica in senin
Crestet de zapada plin.
Si spre mal se-ndreapta iara
Luntrea mica si usoara,
Iar Musatin se coboara,
Calea muntelui apuca,
Pana-n varfuri sa se duca,
Pan? ce noaptea l-au ajuns
In cel codru nepatruns.
Dar cu noaptea-n cap porneste,
Se tot urca voiniceste,
Doara culmea va sui-o
Pe cand s-o miji de ziua.
Si pe culmea inaltata
El ajunge deodata
Si facandu-si ochii roata
Mistuieste lumea toata,
Ca departe se-ntind sesuri,
Ce cu ochii nu le masuri,
Unde soarele cel sfant
Parca iese din pamant.
...................................
Iar in liniste de vant
Trec departe de pamant
Cu-a lor panze atarnate
Mii corabii incarcate.
Iar privind spre miazazi
Dunarea el o zari
Intr-un arc spre mare-ntoarsa
Si pe sapte guri se varsa.
......................................
Vai coboara fumegand,
Dealuri mandre inverzind,
Vede codrii cum coboara,
Deal cu deal, scara cu scara,
Resfirandu-se pe ses,
Unde raurile ies,
Si pe varfuri de paduri
Manastiri cu-ntarituri;
Vede targuri, vaduri, sate
Pe campie presarate,
Vede mandrele cetati
Stapanind pustietati,
Vede turmele de oi
Cu ciobanii dinapoi,
Cu fluiere si cimpoi,
Iara ergheliile
Petreceau campiile
Si de-a lungul raurilor
S-asterneau pustiurilor.
Iara soimul tinerel
Pe asupra-i zboara el
Si din gura-i cuvanta:
- Sa traiesti, Maria ta!
...............................