Ce s-alegea de noi, a mea nebuna,
De ne-ntalneam de mult cu-asa iubire?
Sau nebuneam mai mult inca-mpreuna,
Sau eu muream de-atata fericire.
Viata mea cea stralucita
De ochii tai cei de copil
Era un zgomot si-nflorita
Precum e luna lui april.
Si-n asta inflorire zgomotoasa
Noi ne-am fi fost atat... atat de dragi...
Cu toane multe, tu, ca o craiasa,
Iar eu - de tine lacom - ca un pagi.
Acum, ca-n toamna cea tarzie,
Un istovit si trist izvor,
Asupra-i frunzele pustie
A noastre visuri cad si mor.
Si de nimica astazi nu-mi mai pasa,
Nu cer nimic din lume, nici astept.
Ma mir de ce cu strangeri dureroase
Sarmana inima mai bate-n piept.
In vaduvire si eclipsa,
Eu anii mei ii risipesc,
Simtind in suflet pururi lipsa
De chipul tau dumnezeiesc.
CE S-ALEGEA DE DOI NEBUNI, IUBITO...
(varianta)
Ce s-alegea de doi nebuni, iubito,
De ne-ntalneam de mult si nu pierdeam
O tinerete care-am risipit-o?
De dragul tau de mult innebuneam,
Sau ca muream de-atata fericire,
Dar numai sara vietii n-ajungeam.
Erai de zgomot plina, de-nflorire,
Iar ochii tai cei tineri de copil
M-ar fi tinut de-a pururea-n uimire.
Iar graiul tau, cand bland si cand ostil,
Facea singuratatea-mi zgomotoasa,
Cum e cu zgomot luna lui april.
Si in necazul tau si mai frumoasa,
Te cuprindeam sa nu te mai retragi,
Sa-mi plangi la piept la dragoste geloasa.
Si ne-am fi fost atat, atat de dragi...
Ca o craiasa mi-ai fi fost cu toane,
Eu lacom de-al tau farmec ca un pagi.
Dar azi, loviti de ale sortii goane,
Viata-mi pare-un istovit izvor
Si plina de-ale toamnei reci icoane.
A noastre visuri cad pe rand si mor
Precum in vant rotiri de frunze-uscate...
Statornic nu-i decat al nostru-amor...
Renunt silit la el, caci nu se poate,
Si lungi iluzii, ca un intelept,
Naintea mea le vad cazand pe toate.
Nu cer nimic, nimic nu mai astept,
Si nici intreb la ce o mai simtesc
Sarmana inima batand in piept.
La ce? Ca viata mea s-o risipesc
Intr-o-ndelunga, trista vaduvire,
Lipsita de-al tau chip dumnezeiesc:
Sa-l cat in veci, sa nu fii nicaire.