Albumul? Bal mascat cu lume multa,
In care toti pe sus isi poarta nasul,
Disimulandu-si mutra, gandul, glasul...
Cu toti vorbesc si nimeni nu asculta.
Si eu intrai. Ma vezi rarindu-mi pasul.
Un vers incerc cu pana mea inculta,
Pe masa ta asez o foaie smulta,
Ce de cand e nici n-a visat Parnasul.
Spre-a-ti aminti trecutele petreceri,
Condeiu-n mana tu mi-l pui cu sila.
De la oricine-un snop de paie seceri,
Apoi te uiti razand la cate-o fila:
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,
Privind in vrav prostia imobila.
SAUVE QUI PEUT
(varianta)
Albumul tau e un salon in care
S-aduna fel de fel de lume multa
Si fiecine asaz-o foaie smulta
Din viata sa, in versuri rabdatoare.
Acum doresti cu pana mea inculta
Si eu sa trec prin mandra adunare?
Dar ea de-amicii tai sfiala are
Si de-oi vorbi, au cine ma asculta?
Spre-a-ti aminti trecutele petreceri
Condeiu-n mana tu mi-l pui cu sila.
De la oricare-un snop de fraze seceri,
Apoi le rasfoiesti fila cu fila.
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,
Privind in vrav prostia imobila.