Ce soptesti atat de tainic,
Tu, izvor de canturi dulci?
Repezind balaia unda,
Floarea tarmului o smulgi
Si o duci, o duci cu tine,
Vajaind incet pe prund;
Ale tale unde floarea
Cine stii unde-o ascund?
Astfel trece si viata-mi,
Dar o floare-n valu-i nu e,
Nici nu spun ca tine doru-mi
Nimaruie, nimaruie.
Ci eu trec tacut ca moartea,
Nu ma uit la vechii munti;
Scrisa-i soarta mea in cretii
Intristatei mele frunti.
Numai colo, unde teiul
Lasa floarea-i la pamant,
Eu incep sa misc din buze
Si trimit cuvinte-n vant.
Vis nebun, desarte vorbe!
Floarea cade, rece cantu-i
Si eu stiu numai atata
C-as dori odat? sa mantui!