Shakespeare! adesea te gandesc cu jale,
Prieten bland al sufletului meu;
Izvorul plin al canturilor tale
Imi sare-n gand si le repet mereu.
Atat de crud esti tu, s-atat de moale,
Furtuna-i azi si linu-i glasul tau;
Ca Dumnezeu te-arati in mii de fete
Si-nveti ce-un ev nu poate sa te-nvete.
De-as fi trait cand tu traiai, pe tine
Te-as fi iubit atat - cat te iubesc?
Caci tot ce simt, de este rau sau bine,
- Destul ca simt - tot tie-ti multumesc.
Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,
M-ai invatat ca lumea s-o citesc,
Gresind cu tine chiar, iubesc gresala:
S-aduc cu tine mi-este toata fala.
Cu tine da... Caci eu am trei izvoara
Din care toata mintea mi-o culeg:
Cu-a ta zambire, dulce, lina, clara
A lumii visuri eu ca flori le leg;
Mai am pe-un intelept... cu-acela iara
Problema mortii lumii o dezleg;
S-apoi mai am cu totul pentru mine
Un alt maestru, care viu ma tine...
Dar despre-acela, ah, nici vorba nu e.
El e modest si totusi foarte mare.
Sa taca el, sa doarma ori sa-mi spuie
La nebunii - tot intelept imi pare.
Si vezi, pe-acesta nu-l spun nimanuie.
Nici el nu vrea sa-l stie orisicare,
Caci el vrea numai sa-mi adoarma-n brata
Si decat tine mult mai mult ma-nvata!