Aducand cantari multime,
Si mai bune si mai rele,
Ma intreb cu indoiala
Cine cauta la ele?
Cata cei ce noaptea, ziua
Isi muncesc sarmana minte -
Plebea multe stiutoare
Pentru pane, pentru linte?
Sau cei ce pazesc cantarul
A dreptatii, draga Doamne,
Ce la domni saruta mana
S-altceva inca la doamne?
Sau acei care-si pun osul
Carul statului de-l misca?
Ah, prea stii mai dinainte
Tot ce-i doare si ce-i pisca.
Eu nu pot sa le dau lefuri,
Nici onori, nici pensiune.
Nu-s in stare nici sa judec
Merite pentru natiune.
Toti acei ce-n asta lume
Vor ceva... ma lese-n pace,
Eu nu voi nimic, nimica,
Decat pace, pace, pace.
Si de-or trece pe-aste siruri
Ochii cei cuminti de fata
Sau a junelui privire
De visare ingrecata,
De vor trece intr-o viata
Doruri multe-ndefinite:
Or privi sub flori albastre
Aste pagine citite
Si dureri scanteietoare
Si tablouri infocate
Vor patrunde tremurande
Aste suflete curate.
Da, la voi se-ndreapta cartea-mi,
La voi inimi cu aripe.
Ah! lasati ca sa va duca
Pe-alta lume-n doua clipe.
CONFESIUNE
(Aratand un cran)
Aciea este lumea... de-o sfaram - e sfarmata.
De sfaram pe vecie acest idol de lut
Eterna pace-ntinde imperiul ei mut
Si soarele pe ceruri se-nchide ca o rana
Ce arde-n universul bolnav de viata vana.
Si marea tace-nceata; cantau strigoi; miscare;
O noapte condensata, in veci nepieritoare,
Ca noaptea din sicriuri, din groapa, din caverne -
Povestea linistita a mortii cei eterne...
Nu vezi ca desi chipu-mi arat-a fi de gheata,
Un vis al meu caldura-i, lumina si viata?
V-am inselat, nemernici, v-am inchegat in vreme,
V-am aruncat in viata, plecati sub anateme
Sa va urati din leagan, sa v-omorati in vain,
V-am semanat in spatiu pe voi samanta Cain,
Sa curat am vrut sanu-mi de tot ce-i crud, spurcat
Si pentru voi anume creai al vietii iad.
Si sa va-nsele vecinic l-am imbracat frumos
Cu nopti senine-n stele, cu soare auros.
In samburii durerii eu pus-am fericire,
In vicii am pus miere si in pacat zambire.
Tot ce-aspirati in lume, toate-au acelasi fine.
In mantie de rege m-am imbracat pe mine
Si de va-ntindeti mana dup-a mea umbra-avara,
Las mantia sa-mi cada si ma revedeti iara.
Coroana, aur, glorii, cantare si comori,
Istorie si nume, iubire si onori
Sunt basmele ce-nconjur, razande, chipul meu:
Atingeti-le numai si veti vedea ca-s... eu.
Din frazele istoriei mirosul meu v-atinge...
[ ]
Am zugravit in ochii-vi semanaturi de stele.
Moarte si nemurire sunt numai umbre a mele.
Ca sa va-nsel privirea am nascocit eu timpul.
El va arata iadul, imperiul, Olimpul
Si cu mandrie poarta a veciniciei masca
Cand mama lui e-o clipa care cand sta sa-l nasca
Il si ucide. Totusi in clipa suspendata,
Daca din noapte-eterna o fiinta se arata,
El vede cer si stele, oceanul, universul;
El nu-mi zareste ochii, el nu-mi aude mersul
Ce-l sperie - trecutul - gigant cu visuri sumbre.
Viitorul gol, nimica in umbra unei umbre.
A clipelor cadavre din carti el sta s-adune,
In petice de vreme catand intelepciune.
Ce inteles au ele... ce este a lor fire?
Nimicnicie, umbra, mizerie, peire.
Nu vrei s-asculti de mine. - Nu stii s-asculti.
- Mi-e mila.
Nu este dat ca omul cel muritor, in sila
Sa poarte-n a lui suflet confesia-mi cumplita,
Sa duca-n piept durerea - aceea ce menita
A fost ca sa o poarte o omenire toata,
Prea grea pentru un om e... ea trebuie sfarmata
In mii bucati, ca astfel sa o puteti purta.
Nefericite - iata confesiunea mea.