Tu care treci prin lume strain si efemer,
Cu sufletu-n lumina, cu gandurile-n cer,
Poet gonit de rasuri si inghetat de vant,
Ce canti ca o stafie caitii din mormant,
Sfarama-n stanca rece a ta nebuna lira
Caci lumea este piatra si ea nu te admira.
Ci tu, nebun si palid, la poalele ei plangi
Ca valul care canta trecutul unei stanci,
Ce vesteda, batrana se leagana prin nori,
Cand stanca e eterna si valu-i trecator.