Glasul placerei, dulce iubit
Cheama gandirea pe a mea frunte,
Ce zboara tainic ca si o luntre
In oceanu-i nemarginit.
Stelele toate angeli ii par,
Angeli cu aripi stralucitoare,
A caror inimi tremuratoare
Candele d-aur noua mi-apar.
Falnica-i pare legea Crearii,
Lumi ce de focuri in lumi inot,
Candeli aprinse lui Zebaot,
Ce ard topirei si renvierei.
Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce
Ii pare legea de a iubi,
Fara ea nu e de a trai,
Fara ea omul ca stins se duce.
De-aceea nu voi ca eu sa fiu:
Pala idee-a Dumnezeirei,
Sota copila a nesimtirei,
Foc mort ce pare a arde viu.
Ci voi sa-mi caut pe-ntinsa lume
O frunte alba sa o desmierd
Si-n ea gandirea mea sa o pierd,
Cum pierde-un ?co pribeagul nume.
Sa-ncunun capul unui iubit
Cu vise d-aur in rai tesute,
Pana ce ginii necunoscute
Mi-ar rumpe lantul d-a fi trait.