NU MA INTELEGI

In ochii mei acuma nimic nu are pret

Ca taina ce ascunde a tale frumuseti;

Caci pentru care alta minune decat tine

Mi-as risipi o viata de cugetari senine

Pe basme si nimicuri, cuvinte cumpanind,

Cu pieritorul sunet al lor sa te cuprind,

In lanturi de imagini duiosul vis sa-l ferec,

Sa-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n intunerec.

.........................................

Si azi cand a mea minte, a farmecului roaba,

Din orisice durere iti face o podoaba,

Si cand rasai nainte-mi ca marmura de clara,

Cand ochiul tau cel mandru straluce in afara,

Intunecand privirea-mi, de nu pot sa vad inca

Ce-adanc trecut de ganduri e-n noaptea lui adanca,

Azi cand a mea iubire e-atata de curata

Ca farmecul de care tu esti impresurata,

Ca setea cea eterna ce-o au dupaolalta

Lumina de-ntunerec si marmura de dalta,

Cand dorul meu e-atata de-adanc si-atat de sfant

Cum nu mai e nimica in cer si pe pamant,

Cand e o-namorare de tot ce e al tau,

De-un zambet, de-un cutremur, de bine si de rau,

Cand esti enigma insasi a vietii mele-ntregi...

Azi vad din a ta vorba ca nu ma intelegi!

Poezii · 第 83 / 297 题