Mai am un singur dor:
In linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.
Si nime-n urma mea
Nu-mi planga la crestet,
Doar toamna glas sa dea
Frunzisului vested.
Pe cand cu zgomot cad
Izvoarele-ntr-una,
Alunece luna
Prin varfuri lungi de brad.
Patrunza talanga
Al serii rece vant,
Deasupra-mi teiul sfant
Sa-si scuture creanga.
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci inainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce rasar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O sa-mi zambeasca iar.
Va geme de patemi
Al marii aspru cant...
Ci eu voi fi pamant
In singuratate-mi.
DE-OI ADORMI...
(varianta)
De-oi adormi curand
In noaptea uitarii,
Sa ma duceti tacand
La marginea marii.
Nu voi sicriu bogat,
Faclie si flamuri,
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
Pe-adancile ape,
Care-n dureri adanci
Se nalta la maluri,
S-ar atarna de stanci
Cu brate de valuri,
Se nalta, dar recad
Si murmura-ntr-una,
Cand pe paduri de brad
Aluneca luna.
Si nime-n urma mea
Nu-mi planga la crestet,
Doar moartea glas sa dea
Frunzisului vested.
Sa treaca lin prin vant
Atotstiutoarea,
Deasupra-mi teiul sfant
Sa-si scuture floarea.
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci inainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte,
Ce n-or sti ca privesc
O lume de patemi,
Pe cand liane cresc
Pe singuratate-mi.
NU VOI MORMANT BOGAT
(varianta)
Nu voi mormant bogat,
Cantare si flamuri,
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.
Si nime-n urma mea
Nu-mi planga la crestet,
Frunzisului vested
Doar vantul glas sa-i dea.
In linistea sarii
Sa ma-ngropati, pe cand
Trec stoluri greu zburand
La marginea marii.
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Luceasca cer senin
Eternelor ape,
Care din vai adanci
Se-nalta la maluri,
Cu brate de valuri
S-ar atarna de stanci -
Si murmura-ntr-una
Cand spumegand recad,
Iar pe paduri de brad
Alunece luna.
Reverse dulci scantei
Atotstiutoarea,
Deasupra-mi crengi de tei
Sa-si scuture floarea.
Nemaifiind pribeag
De-atunci inainte,
Aduceri aminte
M-or coperi cu drag
Si stinsele patemi
Le-or troieni cazand,
Uitarea intinzand
Pe singuratate-mi.
IAR CAND VOI FI PAMANT
(varianta)
Iar cand voi fi pamant,
In linistea serii,
Sapati-mi un mormant
La marginea marii.
Nu voi sicriu bogat,
Podoabe si flamuri,
Ci-mi impletiti un pat
Din vestede ramuri.
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Sa am un cer senin
Pe-adancile ape.
S-aud cum blande cad
Izvoarele-ntr-una,
Pe varfuri lungi de brad
Alunece luna.
S-aud pe valuri vant,
Din munte talanga,
Deasupra-mi teiul sfant
Sa-si scuture creanga.
Si cum n-oi suferi
De-atuncea-nainte,
Cu flori m-or troieni
Aduceri aminte.
Si cum va inceta
Al inimii zbucium,
Ce dulce-mi va suna
Cantarea de bucium!
Vor arde-n preajma mea
Luminile-n dealuri,
Izbind s-or framanta
Eternele valuri.
Si nime-n urma mea
Nu-mi planga la crestet,
Ci codrul vant sa dea
Frunzisului vested.
Luceferii de foc
Privi-vor din cetini
Mormant far? de noroc
Si fara prietini.