Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramai la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu aseaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Cand cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici incline a ei limba
Recea cumpan-a gandirii
Inspre clipa ce se schimba
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu in lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plange, de se cearta,
Tu in colt petreci in tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat inceputul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te intreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun cate exista,
Si de mii de ani incoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atat de-adese
Nu spera si nu ai teama.
Nu spera cand vezi miseii
La izbanda facand punte,
Te-or intrece nataraii,
De ai fi cu stea in frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dansii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cantec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste in varteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri in laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramai la toate rece.
Tu ramai la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te intreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
ODA
(in metru antic)
Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tanar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.
Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce...
Pan-in fund baui voluptatea mortii
Nenduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari...
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar in san, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!