DE CATE ORI, IUBITO...

De cate ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,

Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:

Pe bolta alburie o stea nu se arata,

Departe doara luna cea galbena - o pata;

Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite

O pasare pluteste cu aripi ostenite,

Pe cand a ei pereche nainte tot s-a dus

C-un palc intreg de pasari, pierzandu-se-n apus.

Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,

Nici rau nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,

Visandu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi.

....................................

Suntem tot mai departe deolalta amandoi,

Din ce in ce mai singur ma-ntunec si inghet,

Cand tu te pierzi in zarea eternei dimineti.

Poezii · 第 43 / 297 题