N-oi uita vreodata, dulce Bucovina,
Geniu-ti romantic, muntii in lumina,
Vaile in flori,
Rauri resaltande printre stance nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste campii-n zori.
Ale sortii mele plangeri si surase,
Inganate-n canturi, inganate-n vise
Tainic si usor,
Toate-mi trec prin gandu-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fura si cu dulci cuvinte
Imi soptesc de dor.
Numai langa sanu-ti geniile rele,
Care imi descanta firul vietii mele,
Parca dormita;
Ma lasara-n pace, ca sa cant in lume,
Sa-mi visez o soarta mandra de-al meu nume
Si de steaua mea.
Cand pe bolta bruna tremura Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin in calea sa,
Eol pe-a sa arpa bland rasunatoare
Cant-a noptii dulce, mistica cantare,
Cant din Valhala.
Atunci ca si silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima imi bate, bate, si nu tace,
Tremura usor,
In fantazii mandre ea isi face cale,
Peste munti cu codri, peste deal si vale
Mana al ei dor.
Mana doru-i tainic colo, inspre tine,
Ochiul imi sclipeste, genele-mi sunt pline,
Inima mi-i grea;
Astfel, totdeauna cand gandesc la tine,
Sufletul mi-apasa nouri de suspine,
Bucovina mea!