* * *
EDITURA LIBRĂRIEI PAVEL SURU, BUCUREȘTI.
SIBIU, 1919
TIPARUL TIPOGRAFIEI ARHIDIECEZANE.
Această carte a fost scrisă la epoce deosebite. Partea întâia
a văzut lumina într'un ceas când simțiam că răsboiul se apropia
de hotarele noastre și, știind în ce parte ne vom hotărî, am
pregătit o serie de schițe ușoare pentru a fi trimise în Anglia
când ne vom fi declarat aliații ei.
România e puțin cunoscută marii Împărății de peste mări,
și doriam să fie condeiul mieu acela care va vădi unele din
frumusețile ei țerii mele de naștere. Cu intenție nu am pomenit
în volumul întâiu nume, cu intenție am trecut atât de repede
dela una la alta, căutând ca în cât mai puține cuvinte să
vrăjesc atmosfera șesurilor noastre întinse, a nesfârșitelor
noastre drumuri prăfoase, a munților și pădurilor noastre, a
satelor noastre smerite, a pitorescelor noastre biserici și a
pașnicelor noastre mănăstiri, a lunilor noastre de căldură și
de frig. Mai voiam și aceia: să fac a se cunoaște sufletul, de o
melancolie stranie, al poporului nostru.
Într'un timp cu totul deosebit a fost scrisă partea a doua.
Grozava depresiune a înfrângerii și a retragerii, zăcea ca o
povară asupra noastră a tuturora. Trei sferturi din țara noastră
ni fuseseră smulse; ca o ceată de oi pierdute fuseserăm goniți
din adăposturile noastre.
Simțind cât de desnădăjduit era năcazul poporului meu, întrebaiu
pe profesorul Iorga ce pot face pentru sufletele lor în acest
ceas de întunerec. «Descrieți-le locurile pe care le-au pierdut»,
i-a fost răspunsul. «Ați scris o carte pentru țara nașterii
Voastre; acuma e vremea să scrieți una pentru țara a cării
nenorocire o împărțiți». Îndemnată de cuvintele cuiva care
credeà că aș puteà să mișc inimile oamenilor cu condeiul meu,
am făcut o a doua serie de schițe, și le-am făcut la un ceas
când toți râvniau să-și amintească, să spere...
Li-am spus numai despre ce-mi erà tot așà de scump ca și lor,
și pot spune că s'au cetit larg cărticelele mele. Fiind scrise
în zile de năcaz, ele au mers drept la inimile acelora pentru
cari fuseseră scrise, ajutând să întărească acea simțire de
încredere între mine și poporul mieu pe care nădăjduesc că
nimic nu o va puteà nimicì.
Erà numai o biată ediție tipărită pe hârtie de războiu, dar
în multe mâni a ajuns...
Mi s'a spus că acei din Ardeal, aceia pe care i-am așteptat
așa de îndelung și cari așa de îndelung ne-au așteptat pe noi,
ar vreà să cetească și ei cartea mea; de aceia se tipărește o
nouă ediție în țara lor, care e și a noastră.
Cândva poate, dacă Dumnezeu mă ajută să trăiesc, voiu scrie
altă carte, o carte despre acele scumpe țeri care au umplut de
dor toate inimile românești, despre acele țeri pentru a căror
liberare atâtea vieți tinere s'au jertfit, atâta sânge s'a
vărsat... Dar întâiu ca în pelerinagiu trebuie să le străbat,
din loc în loc. Căci pot descrie bine numai lucrurile pe care le-am
văzut, lucrurile pe care le-am simțit.
Dacă această a treia parte va venì vreodată la lumină, simt ca
și cum sufletele celor cari au murit pentru idealul nostru ar
sta lângă mine, simt ca și cum mânile lor de umbre mi-ar călăuzì
condeiul. Ar fi scrisă pentru cei vii întru pomenirea morților.
Dar presentul singur e al nostru; viitorul zace în mânile lui
Dumnezeu. Și, fiindcă acea carte visată nu s'a înfăptuit încă,
trimet aceste două cărticele fraților noștri de peste munți,
sperând că vor primì cu simpatie ceiace cu atâta iubire s'a scris.