Din teoria generala se stie ca exista' doua moduri de interactie intre oameni si
realitatea externa. Primul mod de interactie consta in a obtine modele din ce in
ce mai bune ale realitatii externe (ZM). Al doilea mod de interactie este de a
modifica realitatea externa in baza unor modele de actiune (ZAM).
Dizarmoniile sunt legate de importanta care se acorda fiecarei facilitati. Astfel,
exista oameni mai orientati spre cunoastere si oameni mai orientati spre actiune.
Este de observat ca fara actiune asupra realitatii externe, cunoasterea este
limitata. In acelasi timp, oamenii care au modele de proasta calitate nu pot
construi modele de actiune de buna calitate si astfel, capacitatea de a actiona
asupra realitatii externe este limitata sau neeficienta.
Dizarmoniile sunt deci determinate de urmatorii factori:
- capacitatea de a construi modele ale realitatii externe (de tip ZM)
- capacitatea de a construi modele de actiune (ZAM)
- capacitatea de a activa modelele de actiune
Toate aceste trei functii sunt intr-o interdependenta foarte strinsa, oricare ar
fi interactia dintre creier si realitatea externa.
Trebuie subliniat ca o dizarmonie nu inseamna, in general, o problema psihica si
cu atit mai putin o stare patologica. Aceste dizarmonii contribuie intr-o masura
mare la ceea ce se cheama "personalitate".
Tot ce a fost aratat mai sus se refera la persoane individuale in interactie cu
realitatea externa. Dizarmoniile se pot compensa la oamenii care lucreaza in
echipa.
La acest capitol vom vorbi si despre oamenii care nu au dizarmonii. Situatia
"perfecta" este la oamenii care construiesc modele de actiune compatibile cu
modelele realitatii externe. Cu alte cuvinte, oameni care nu-si propun mai mult
decit pot realiza. Astfel de oameni vor reusi tot ce-si propun pentru ca la ei
exista o buna corelatie dintre modelele realitatii externe si modelele de actiune.
Acestia sunt oamenii fericiti. O persoana fericita nu doreste decit ceea ce poate
realiza.
Totusi, oamenii fericiti au o contributie mica la progresul societatii, desi ei
contribuie in mod decisiv la stabilitatea societatii.
Exemplu: un om doreste sa-si cumpere o masina foarte scumpa. Totusi, din lipsa de
bani, modelul de actiune nu poate fi activat. Acest om este nefericit. Un alt om
doreste sa-si cumpere un creion. El reuseste acest lucru si deci, este un om
fericit.
Societatea este propulsata inainte de oamenii dizarmonici. Ei sunt, in mod
esential, oameni nefericiti. Chiar daca ei reusesc pina la urma sa realizeze ce
si-au propus, in scurt timp, structura lor dizarmonica o sa-i faca sa construiasca
alte modele de actiune neadecvate realitatii externe, si ciclul se reia.